• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 iunie 2026 În Actual, Important, Politică

Coraportorii APCE efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova

vizite-iunie_pace-scaled

Coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE),  Zanda Kalniņa-Lukaševica și Antonio Gutiérrez Limones, efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova în perioada 14–17 iunie.

Scopul vizitei este informarea cu privire la cele mai recente evoluții politice și la reformele aflate în curs de implementare. Pe agenda discuțiilor figurează și subiecte precum combaterea corupției, reforma justiției, reforma administrației publice locale, precum și procesul de soluționare a conflictului transnistrean. De asemenea, coraportorii se vor documenta cu privire la noile norme de procedură ale legislativului prevăzute în Codul cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului.

Coraportorii APCE au planificate întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu președinta Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, Veronica Roșca, precum și cu reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare. De asemenea, agenda mai include discuții cu Prim-ministrul Alexandru Munteanu, viceprim-ministrul și Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, și Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari.

Totodată, coraportorii APCE vor avea o întrevedere cu președinta Curții Constituționale, Domnica Manole. Sunt prevăzute și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor din domeniul justiției, inclusiv ai Consiliului Superior al Procurorilor, Consiliului Superior al Magistraturii, Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupție. Agenda mai cuprinde o întrevedere cu conducerea Congresului Autorităților Locale din Moldova.

În contextul vizitei de documentare, vor fi organizate mese rotunde cu participarea experților și a reprezentanților societății civile. În cadrul acestora vor fi abordate subiecte precum controlul parlamentar, reforma administrației publice locale, precum și combaterea corupției, inclusiv în domeniul electoral.

Republica Moldova a devenit stat membru al Consiliului Europei în anul 1995.

Articolul precedentInvestiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma?
Articolul următor„Moldova merge înainte!”. PAS a rămas cu același președinte, dar are noi vicepreședinți

Postari relevante:

  • ionita
    Veaceslav Ioniță: O propunere a industriei tutunului ar fi amânarea implementării sistemului Track & Trace, prevăzut pentru anul 2027
  • IMG_9473-1536x1024
    MDED și mediul de afaceri identifică soluții comune pentru susținerea companiilor în contextul provocărilor energetice

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.831)
  • Bloguri (391)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (471)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.565)
  • Internațional (147)
  • Justiție (286)
  • Politică (6.349)
  • Social (1.527)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Veaceslav Ioniță: O propunere a industriei tutunului ar fi amânarea implementării sistemului Track & Trace, prevăzut pentru anul 2027 7 august 2026
  • MDED și mediul de afaceri identifică soluții comune pentru susținerea companiilor în contextul provocărilor energetice 7 august 2026
  • Irina Vlah: Politica fiscală a lui Tofan: șapte lovituri pentru buzunarele cetățenilor 6 august 2026
  • CEC a stabilit organizarea alegerilor locale noi și a unui referendum local pentru 1 noiembrie 2026 6 august 2026
  • Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027. Ministrul Finanțelor: Invităm toate părțile interesate să transmită propuneri până pe 21 august 6 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Veaceslav Ioniță: O propunere a industriei tutunului ar fi amânarea implementării sistemului Track & Trace, prevăzut pentru anul 2027 7 august 2026
  • MDED și mediul de afaceri identifică soluții comune pentru susținerea companiilor în contextul provocărilor energetice 7 august 2026
  • Irina Vlah: Politica fiscală a lui Tofan: șapte lovituri pentru buzunarele cetățenilor 6 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3381)
    • august (80)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate