O delegație a Grupului de prietenie Republica Moldova – Republica Letonia a efectuat, în perioada 15–16 iunie, o vizită de lucru la Parlamentul Republicii Letonia (Saeima), la invitația președintei Grupului parlamentar pentru promovarea cooperării cu Parlamentul Republicii Moldova, Jana Simanovska. Vizita la Riga a avut drept obiectiv consolidarea relațiilor parlamentare moldo-letone, valorificarea experienței Letoniei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, precum și preluarea bunelor practici privind implementarea reformelor în domenii-cheie.
Din componența delegației conduse de președinta Grupului de prietenie cu Republica Letonia, Victoria Belous, au făcut parte deputații Ion Babici, Dorian Istratii și Olga Ursu.
Pe parcursul vizitei, parlamentarii au avut mai multe întrevederi cu reprezentanți ai legislativului leton. Discuțiile s-au axat pe parcursul european al Republicii Moldova, consolidarea cooperării bilaterale, securitatea regională și provocările generate de amenințările hibride.
În cadrul întrevederii cu Antoņina Ņenaševa, secretarul adjunct al Saeima și membră a Prezidiului, au fost abordate subiecte privind provocările procesului de integrare europeană, reformele necesare pentru avansarea pe calea europeană, pregătirea pentru situații de criză, importanța independenței energetice, precum și rolul autorităților publice locale în consolidarea democrației.
Membrii delegației au avut o întâlnire și cu președinta Comisiei pentru afaceri externe, Ināra Mūrniece, și cu membrii comisiei. Discuțiile au vizat evoluțiile de securitate din regiune și modalitățile de consolidare a cooperării interparlamentare dintre cele două țări.
Subiectele ce țin de integrarea europeană a Republicii Moldova au fost discutate și cu vicepreședintele Comisiei pentru afaceri europene a Saeima, Uģis Rotbergs. Oficialii au făcut schimb de opinii privind agenda de reforme, evoluțiile în procesul de aderare la Uniunea Europeană și oportunitățile de extindere a cooperării moldo-letone în domenii relevante pentru dezvoltarea Republicii Moldova.
Totodată, delegația Parlamentului a avut o întrevedere cu Jana Simanovska, președinta Grupului parlamentar pentru promovarea cooperării cu Parlamentul Republicii Moldova, și cu membrii acestuia. În cadrul discuțiilor a fost evidențiat interesul țării noastre pentru experiența Letoniei în combaterea dezinformării, consolidarea rezilienței și coeziunii sociale, modernizarea administrației publice și promovarea participării cetățenilor în procesele democratice.
Oficialii letoni au salutat progresele înregistrate de Republica Moldova în parcursul său european și au felicitat țara noastră cu prilejul deschiderii primului cluster de negocieri cu Uniunea Europeană, reiterând sprijinul ferm al Letoniei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Programul a inclus și o vizită de documentare a deputaților la o companie modernă de furnizare a energiei termice, unde au fost prezentate bunele practici în domeniul eficienței energetice, precum și la Muzeul Ocupației din Riga, instituție dedicată memoriei istorice a poporului leton în perioada ocupațiilor totalitare.
ro