• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
23 iunie 2026 În Actual, Important, Politică

APP, în calitate de fondator al Î.S. „MoldATSA”, a dispus efectuarea unui control detaliat de către Comisia de cenzori a întreprinderii

img (5)

Agenția Proprietății Publice (APP), în calitate de fondator al Î.S. „MoldATSA”, a dispus efectuarea unui control detaliat de către Comisia de cenzori a întreprinderii, a respectării de către entitate a cadrului normativ aplicabil în procesul de salarizare. În cazul în care comisia va constata depășirea limitelor stabilite de actele normative, fondatorul va insista asupra recuperării sumelor achitate nejustificat, în strictă conformitate cu legislația în vigoare. 

„Considerăm că informațiile și sesizările apărute recent în spațiul public, cu privire la nivelul de remunerare la Î.S. „MoldATSA”, trezesc preocupări firești și legitime ale cetățenilor. În acest sens, APP a solicitat noii conduceri a întreprinderii să analizeze politicile interne de salarizare și să asigure aplicarea acestora în deplină conformitate cu legislația și cu principiile unei gestionări responsabile a resurselor financiare.

Este necesară o evaluare obiectivă și completă a situației cu privire la salarizare. Controlul este în plină desfășurare și va fi finalizat, estimativ, în trei săptămâni. Ulterior, în funcție de constatările efectuate, APP va întreprinde măsurile necesare și va sesiza, după caz, autoritățile competente.

Totodată, accentuăm că stabilirea salariilor în cadrul întreprinderii ține de competența conducerii executive a acesteia. Fondatorul nu aprobă salariile individuale ale angajaților și nu intervine în activitatea operațională a întreprinderii. APP monitorizează indicatorii generali de activitate, inclusiv nivelul salariului mediu, la fel cum procedează în raport cu toate întreprinderile de stat și societățile comerciale în care statul este fondator sau acționar” – se spune în comunicatul APP.

APP apreciază rolul esențial al Î.S. „MoldATSA” în asigurarea siguranței navigației aeriene și consideră firesc ca specialiștii care activează într-un domeniu cu un nivel ridicat de responsabilitate să beneficieze de o remunerare care ar corespunde nivelului de riscuri și sarcinilor individuale de muncă. În același timp reiterăm că sistemul de salarizare trebuie să fie aplicat în limitele prevăzute de legislație, inclusiv de Hotărârea Guvernului nr. 743/2002.

„Până la finalizarea verificărilor, îndemnăm la prudență în distribuirea informațiilor privind salarizarea din cadrul întreprinderii. Concluziile oficiale trebuie să se bazeze pe date verificate și pe cifre exacte, nu pe presupuneri sau informații incomplete.

Precizăm că Agenția Proprietății Publice a trimis solicitare și către comisiile de cenzori din cadrul altor 21 de societăți cu capital de stat, cu privire la necesitatea analizei modului de gestionare a resurselor financiare, inclusiv pentru salarizarea angajaților”, a mai anunțat instituția.

Articolul precedentDe mâine, fumatul este interzis în mai multe spații
Articolul următorUn avocat din Chișinău este cercetat de CNA pentru trafic de influență. Ar fi pretins 10.000 de euro pentru eliberarea unui deținut

Postari relevante:

  • photo_2026-06-23_16-37-34
    Sondaj: Dacă duminica ar avea loc alegeri parlamentare, trei partide ar accede în Parlament, iar unul este foarte aproape de pragul electoral
  • 728528045_1341775768107556_3837738470191463298_n
    Ofițer FSB – arestat la solicitarea procurorilor PCCOCS, pentru culegere neautorizată de date

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.067)
  • Bloguri (380)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (464)
  • Geopolitică (758)
  • Important (9.793)
  • Internațional (147)
  • Justiție (264)
  • Politică (5.752)
  • Social (1.350)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Sondaj: Dacă duminica ar avea loc alegeri parlamentare, trei partide ar accede în Parlament, iar unul este foarte aproape de pragul electoral 23 iunie 2026
  • Ofițer FSB – arestat la solicitarea procurorilor PCCOCS, pentru culegere neautorizată de date 23 iunie 2026
  • Irina Vlah: Întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri cu ocazia aniversării adoptării Declaraţiei de Suveranitate 23 iunie 2026
  • Ion Ceban acuză presiuni și atac fără precedent asupra angajaților Primăriei Chișinău 23 iunie 2026
  • (INTERVIU) Nicolae Cicariov: Justar îşi consolidează continuu statutul de lider în domeniul pază şi securitate în Moldova 23 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Sondaj: Dacă duminica ar avea loc alegeri parlamentare, trei partide ar accede în Parlament, iar unul este foarte aproape de pragul electoral 23 iunie 2026
  • Ofițer FSB – arestat la solicitarea procurorilor PCCOCS, pentru culegere neautorizată de date 23 iunie 2026
  • Irina Vlah: Întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri cu ocazia aniversării adoptării Declaraţiei de Suveranitate 23 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2608)
    • iunie (371)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate