Nicolae Federiuc

Afirmația din titlu aparține socialistului Dodon și a fost făcută într-un interviu pentru un post din România, acu’ ceva timp. Ce a avut în vedere e clar pentru toată lumea, cred. Dar dincolo de reticența afișată față de președintele filorus de la Chișinău, observăm că unele mesaje ale sale, precum cel de mai sus, se pliază perfect pe simțămintele ascunse ale unor oameni importanți din România oficială, atunci când vorbesc (în sens invers) despre ”ingerința” în viața publică a fraților de peste Prut.

Adevărul e că ai noștri (mă refer aici la basarabeni) reușesc periodic să treacă dincolo și să tulbure apele ”stabilității”, stârnind rumori și valuri de nemulțumire. Asta se vede cel mai bine în lumea showbizului. De vreo 20 de de ani, apare mereu cineva care sparge topurile în România și culege laurii râvniți de potenții locului, făcându-i să-și iasă din țâțâni. ”Cu tot respectul pentru valoarea incontestabilă a proiectelor, dar… cumva e prea mult. Am înțeles că producătorii investesc foarte mult în promovarea pe radio, se plătește bine, dar haideți să păstrăm bunul simț”, scria recent interpretul Gabriel Cotabiță, cu referire la artiștii noștri care au cucerit piața românească. Cu alte cuvinte, ați fi voi frații noștri, dar aici vă aflați în ograda noastră și ar fi bine să vă știți locul. Exact ceea ce a spus președintele Dodon, dacă ar fi să analizăm atent mesajul.

Scandalul Rimes-Brâncuși are la bază anume această problemă, iar argumentele invocate nu sunt decât o perdea de fum menită să mascheze această frustrare. Ni se sugerează că România și valorile ei aparțin, în primul rând, celor născuți între granițele oficiale și abia după aceea ”fiilor rătăciți”, care au rămas cândva pe dinafară. Ca un copil crescut lângă mamă, care devine gelos, atunci când descoperă că are un frate pierdut pe undeva, care pretinde că are aceleași drepturi ca și el, în ceea ce privește bunurile familiei…

Un amic de-al meu, priceput în regie și montaj video, fusese angajat de o companie de PR din România să facă niște spoturi electorale. Timid, acesta a analizat întâi cum se lucrează acolo și și-a adaptat lucrarea la specificul locului. Replica angajatorului a fost următoarea: ”Dacă aș fi vrut să fac spoturi așa cum se fac în România, nu te-aș fi luat pe tine, ci pe unul de pe loc. Mie însă îmi trebuie suflet, emoție, energie, pe care doar voi, basarabenii, le aveți”.

Ați înțeles? Nu e vorba despre profesionalism sau capacități de ordin tehnic, ci de altceva, ce le lipsește astăzi românilor din Țară, care au devenit comozi, în virtutea faptului că se află acasă. Asta-i de fapt cheia succesului copiilor noștri, dacă încă n-ați înțeles. Inocență, nerv și sinceritate debordantă, uneori egală cu naivitatea, care reușesc, în schimb, să trezească lumea din amorțire.

Poate anume de asta are nevoie România, ca să se ridice din genunchi, nu v-ați gândit? Poate voi aveți mai multă nevoie de noi și nu invers?