• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
9 iulie 2026 În Actual, Important, Politică

Cadrul normativ privind garanțiile financiare, armonizat cu legislația UE

1500x0-2

Cadrul normativ privind contractele de garanție financiară va fi armonizat cu legislația Uniunii Europene. Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Legii cu privire la contractele de garanție financiară.  

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Banca Națională a Moldovei și transpune integral în legislația națională Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind contractele de garanție financiară. Proiectul face parte din măsurile prevăzute în Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029.

Documentul extinde categoria entităților care intră sub incidența Legii cu privire la contractele de garanție financiară. Astfel, printre subiecții legii vor fi incluși prestatorii nebancari de servicii de plată, organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor.

Totodată, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar va fi inclus în lista entităților care pot avea calitatea de furnizor de garanții financiare.

Articolul precedentAproape 360 de mii de locuitori din regiunea transnistreană posedă cetățenia Republicii Moldova
Articolul următorMinistrul Dorin Junghietu a participat la ediţia jubiliară a The Economist Government Roundtable

Postari relevante:

  • petr vlah
    Petr Vlah, după decizia CC: Trebuie să recunoaștem că s-a creat un precedent periculos care poate genera consecințe negative pentru Autonomie în timp
  • grosu
    Igor Grosu și-a cerut scuze: Puterea investigațiilor jurnalistice de a arăta problemele este esențială

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.353)
  • Bloguri (387)
  • Breaking (1.365)
  • Economie (466)
  • Geopolitică (781)
  • Important (10.079)
  • Internațional (147)
  • Justiție (270)
  • Politică (5.983)
  • Social (1.406)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Petr Vlah, după decizia CC: Trebuie să recunoaștem că s-a creat un precedent periculos care poate genera consecințe negative pentru Autonomie în timp 9 iulie 2026
  • Igor Grosu și-a cerut scuze: Puterea investigațiilor jurnalistice de a arăta problemele este esențială 9 iulie 2026
  • Întrevederi bilaterale cu oficiali lituanieni în marja vizitei de lucru a viceprim-ministrului pentru reintegrare la Vilnius 9 iulie 2026
  • Petru Burduja: PSRM solicită transparență în achizițiile energetice 9 iulie 2026
  • Ministrul Dorin Junghietu a participat la ediţia jubiliară a The Economist Government Roundtable 9 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Petr Vlah, după decizia CC: Trebuie să recunoaștem că s-a creat un precedent periculos care poate genera consecințe negative pentru Autonomie în timp 9 iulie 2026
  • Igor Grosu și-a cerut scuze: Puterea investigațiilor jurnalistice de a arăta problemele este esențială 9 iulie 2026
  • Întrevederi bilaterale cu oficiali lituanieni în marja vizitei de lucru a viceprim-ministrului pentru reintegrare la Vilnius 9 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (2894)
    • iulie (155)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate