• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 iulie 2026 În Actual, Important, Social

Cel mai mare proiect imobiliar, scos din insolvenţă, trece la o nouă etapă de dezvoltare: Proprietarii și-au primit cheile

Palmieri-si-Stele-900x505

După o pauză de câteva luni, proiectul imobiliar cunoscut anterior sub denumirea „Palmieri şi stele”, de pe strada Ginta Latină din sectorul Ciocana al Capitalei, intră într-o nouă fază de dezvoltare. În scurt timp vor demara  lucrările de construcţie a celui de-al doilea bloc, scrie realitatea.md.

Proiectul a început în 2007, însă în 2015 a fost declarată insolvenţa. Chiar dacă în 2016 a fost aprobat un plan de restructurare, prea puţini credeau că situaţia mai poate fi salvată. Primele speranţe au apărut abia în 2017, când a fost numit în funcţie un nou administrator de insolvenţă – Ruslan Vasiliev.

 „Un rol important l-a jucat planul bine structurat de salvare a proiectului imobiliar, pe care l-am prezentat oamenilor ce investiseră în apartamente. De asemenea, a contat mult încrederea oamenilor – planul propus de mine a fost susţinut de 98% din participanţii la adunarea în care l-am prezentat. Dar, la fel de importantă a fost receptivitatea, deschiderea pe care am întâlnit-o atât la nivelul instanţelor de judecată, cât şi la nivelul organelor administraţiei publice locale din Chişinău. Cu toţii am crezut că acest proiect imobiliar poate fi readus la viaţă şi minunea s-a întâmplat”, afirmă Ruslan Vasiliev.


Al doilea an consecutiv, oamenii care au investit banii în acest proiect imobiliar continuă să primească cheile de la apartamente. O bună parte dintre ei s-au mutat deja, iar urmează să o facă.

„Am muncit mult şi, chiar dacă ne pierdusem speranţa şi am aşteptat atâţia ani, acum ne bucurăm că este rezultat. Suntem proprietari şi nu am pierdut banii investiţi. Am recăpătat încrederea şi privim cu mult optimism în viitor”, a povestit unul dintre proprietarii apartamentelor.

„După toate prin câte am trecut, nu credeam că voi reuşi să obţin vreodată cheile de la apartament. Acum am propria casă, care e înregistrată oficial ca şi proprietate a mea. Este un final fericit – lucrurile bune se mai întâmplă”, a relatat alt locuitor al complexului.

În scurt timp, ar urma să fie demarate şi lucrările de construcţie la cel de-al doilea bloc al acestui complex imobiliar, iar încă circa 100 de familii şi-ar putea vedea realizat visul de a avea propria locuinţă.

„Pentru a putea demara lucrările de construcţie la blocul doi,urmează să obţinem superficia contractuală de la autorităţile locale din Chişinău. Am depus deja setul de documente necesar în acest sens şi acum aşteptăm inclusiv decizia Consiliului Municipal Chişinău. Autorităţile locale din capitală au crezut în noi atunci când am reuşit să readucem la viaţă acest proiect imobiliar. Ne-au tratat cu deschidere şi receptivitate şi mă bucur că noi am fost la înălţimea aşteptărilor. Şi de această dată va fi la fel, pentru că avem o motivație puternică – ceea ce facem este pentru oameni, pentru ca alte circa 100 de familii să aibă propriul apartament în acest complex imobiliar”, afirmă Ruslan Vasiliev.

Oamenii așteaptă cu nerăbdare demararea lucrărilor și sunt convinși odată ce își vor primi cheile de la apartamente, vor deveni mai încrezători în ziua de mâine.

„Aşteptăm cu nerăbdare să demareze lucrările de construcţie la noul bloc. Sunt convins că acest lucru se va întâmpla în curând, pentru că, cu cât mai repede va fi construit blocul, cu atât mai repede vom primi apartamentele”, a spun o persoană care așteaptă locuința.

„Perspectiva de a avea apartament în acest complex imobiliar mă face să fiu mai încrezut în ziua de mâine. Propria casă deja e o garanţie că totul va fi bine. Nu te mai gândeşti să pleci, să cauţi o viaţă mai bună în altă parte. Așa că aștept cu nerăbdare să demareze lucrările de construcţie şi să devin proprietarul unui apartament în acest bloc”, a relatat alt investitor, care este așteaptă să demareze lucrările.

Articolul precedentVasile Tofan a publicat Programul Guvernului
Articolul următorIrina Vlah: Nu vă pare lipsit de moralitate să cereţi majorarea tarifului la gaze naturale cu 45%, în timp ce salariile dvs. se ridică la peste 100 mii lei lunar?

Postari relevante:

  • justitie
    Decizie: Partidul Politic „Șansă” va fi dizolvat
  • ministerul finanțelor
    Victoria Belous revine la conducerea Ministerului Finanțelor

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.558)
  • Bloguri (388)
  • Breaking (1.368)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.287)
  • Internațional (147)
  • Justiție (274)
  • Politică (6.148)
  • Social (1.451)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Decizie: Partidul Politic „Șansă” va fi dizolvat 22 iulie 2026
  • Victoria Belous revine la conducerea Ministerului Finanțelor 22 iulie 2026
  • Ministrul Mihai Popșoi a discutat cu omologul său sloven, Tone Kajzer 22 iulie 2026
  • Dmitri Torner, despre noul Guvern: Fortificarea securităţii energetice a Republicii Moldova trebuie să fie o prioritate naţională, nu una sezonieră sau situaţională 22 iulie 2026
  • Noul cabinet de miniștri a depus jurământul în fața Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu 22 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Decizie: Partidul Politic „Șansă” va fi dizolvat 22 iulie 2026
  • Victoria Belous revine la conducerea Ministerului Finanțelor 22 iulie 2026
  • Ministrul Mihai Popșoi a discutat cu omologul său sloven, Tone Kajzer 22 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3102)
    • iulie (363)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate