• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 iulie 2026 În Actual, Important, Politică

Igor Dodon a participat la întrevederea cu Președinta Republicii India, Droupadi Murmu

img_2411

Președintele fracțiunii parlamentare a PSRM și președintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova–India, Igor Dodon, a participat astăzi la întrevederea dintre Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și Președinta Republicii India, Droupadi Murmu, aflată într-o vizită oficială în Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor au fost abordate perspectivele dezvoltării relațiilor moldo-indiene, extinderea cooperării economice și comerciale, atragerea investițiilor, precum și consolidarea dialogului interparlamentar dintre cele două state.

India este una dintre cele mai mari economii ale lumii și un actor important pe plan internațional și reprezintă un partener cu un potențial semnificativ pentru Republica Moldova.

În calitate de președinte al Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova–India, Igor Dodon și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la consolidarea relațiilor bilaterale și la intensificarea dialogului dintre cele două state în beneficiul popoarelor noastre.

Articolul precedentForumul de Afaceri Moldova – India: noi perspective pentru parteneriate economice și investiții bilaterale
Articolul următorGuvernul Tofan și-a stabilit 5 priorități

Postari relevante:

  • ion ceban
    Ion Ceban, adresare către președintele Ucrainei: solicit implicarea directă și personală în situația...
  • gaz anre
    Proiect publicat de ANRE: Tariful la gaz va fi de 20,29 lei per metru cub

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.566)
  • Bloguri (388)
  • Breaking (1.368)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.295)
  • Internațional (147)
  • Justiție (274)
  • Politică (6.153)
  • Social (1.454)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Ion Ceban, adresare către președintele Ucrainei: solicit implicarea directă și personală în situația… 22 iulie 2026
  • Proiect publicat de ANRE: Tariful la gaz va fi de 20,29 lei per metru cub 22 iulie 2026
  • Republica Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor 22 iulie 2026
  • Prim-ministrul Tofan – cu solicitări: Plafonarea salariilor nesimțite, lichidarea funcțiilor ce se dublează, măsuri în privința controalelor abuzive 22 iulie 2026
  • Școlile vor trece în subordinea MEC. Guvernul a aprobat reforma „Restart în educație” 22 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban, adresare către președintele Ucrainei: solicit implicarea directă și personală în situația… 22 iulie 2026
  • Proiect publicat de ANRE: Tariful la gaz va fi de 20,29 lei per metru cub 22 iulie 2026
  • Republica Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor 22 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3110)
    • iulie (371)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate