• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
31 iulie 2026 În Actual, Important, Politică

S-a încheiat prima sesiune ordinară din 2026 a Parlamentului

55429149627_45f77c77e8_k

Prima sesiune ordinară din 2026 a Parlamentului s-a încheiat. Deputații au adoptat, în ședința plenară de ieri, proiectul de hotărâre privind încheierea acesteia.

La finalul sesiunii, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că instituția a depus eforturi pentru buna desfășurare a procesului legislativ. Totodată, șeful legislativului a evidențiat importanța cooperării eficiente cu Guvernul, subliniind că sincronizarea agendelor instituționale contribuie la eficientizarea activității legislative și la obținerea unor rezultate mai bune.

Igor Grosu le-a mulțumit deputaților pentru activitatea desfășurată pe parcursul sesiunii și și-a exprimat aprecierea față de angajații Secretariatului Parlamentului pentru profesionalismul și contribuția lor la buna organizare și desfășurare a activității legislativului.

Tradițional, sesiunea s-a încheiat cu onorarea Simbolurilor de Stat ale Republicii Moldova. Imnul de Stat și Imnul Uniunii Europene au fost intonate de Corul „Balada” din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, dirijat de Diana Maxim. Fondat în anul 2010, Corul „Balada” reunește 39 de adolescenți și tineri pasionați de muzica vocal-simfonică și corală. De-a lungul activității sale, formația a obținut numeroase premii și distincții la festivaluri și concursuri naționale și internaționale, contribuind la promovarea valorilor culturale și a patrimoniului muzical al țării noastre.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie, iar a doua sesiune începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie. În afara sesiunilor ordinare, Parlamentul se poate întruni în sesiune extraordinară sau specială, la cererea Președintelui Republicii Moldova, a Președintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputați.

Articolul precedentConsilierii MAN condamnă ferm intimidările, șantajul și amenințarea cu moartea la adresa colegului Ion Onta
Articolul următorEugeniu Osmochescu, la Prima Reuniune de cooperare moldo-turcă în domeniul industriei de apărare

Postari relevante:

  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău
  • 007-briefing-cmc
    PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.441)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.183)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.866)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026
  • Exercițiul multinațional „Scutul de Foc – 2026” – bilanțul ediției din acest an 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3999)
    • septembrie (298)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate