• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
14 august 2026 În Actual, Important, Politică

Maia Sandu: Le-am mulțumit celor două prietene care, în 1970, au avut îndrăzneala de a scrie pe zidurile Chișinăului lozinci în limba română

img (75)

Președintele Maia Sandu a anunțat că a avut „o întâlnire caldă și emoționantă cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan – cele două prietene care, în 1970, au avut îndrăzneala de a scrie pe zidurile Chișinăului lozinci în limba română, sfidând regimul sovietic”.

„Le-am mulțumit pentru tăria de caracter și demnitatea de care au dat dovadă.

Avem nevoie să cunoaștem și să păstrăm asemenea lecții de verticalitate, mai ales pentru generațiile care nu au trăit acele vremuri. Povestea lor ne amintește că istoria nu este scrisă doar de marile evenimente sau de lideri. De multe ori, este marcată și de gesturile de curaj ale celor care aleg să nu tacă și să rămână fideli convingerilor lor”, a spus șeful statului.

Articolul precedentVasile Tofan, la Stăuceni: Moldova HiTech Park are șansa să devină un important centru de inovare al Republicii Moldova
Articolul următorCEC inițiază elaborarea proiectului de hotărâre pentru modificarea Politicii de securitate a prelucrării datelor cu caracter personal în cadrul Comisiei Electorale Centrale

Postari relevante:

  • belous
    Ministrul Finanțelor anunță discuții cu cei din domeniul construcțiilor despre munca ilegală și salariile „în plic”
  • 825328916_122131068818951522_6732210405691782265_n
    Partidul „Dreptatea Naţională”, constituit: Iulian David a fost ales în funcţia de preşedinte

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.576)
  • Bloguri (404)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (845)
  • Important (11.320)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.992)
  • Social (1.721)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Ministrul Finanțelor anunță discuții cu cei din domeniul construcțiilor despre munca ilegală și salariile „în plic” 28 septembrie 2026
  • Partidul „Dreptatea Naţională”, constituit: Iulian David a fost ales în funcţia de preşedinte 28 septembrie 2026
  • Alexandr Stoianoglo: Am încheiat colectarea semnăturilor și le-am depus la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei 28 septembrie 2026
  • PNM propune două soluții pentru atenuarea șocurilor tarifare 28 septembrie 2026
  • Liderul PSRM: Astăzi, sarcina opoziției este să se unească și să obțină alegeri anticipate anul viitor 28 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ministrul Finanțelor anunță discuții cu cei din domeniul construcțiilor despre munca ilegală și salariile „în plic” 28 septembrie 2026
  • Partidul „Dreptatea Naţională”, constituit: Iulian David a fost ales în funcţia de preşedinte 28 septembrie 2026
  • Alexandr Stoianoglo: Am încheiat colectarea semnăturilor și le-am depus la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei 28 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4136)
    • septembrie (435)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate