E.S. doamna Inga Ionesii a preluat oficial mandatul de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica India, în urma ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare Președintei Republicii India, doamna Droupadi Murmu, desfășurată la Rashtrapati Bhavan.
Acreditarea noului Ambasador are loc la scurt timp după vizita de stat a Președintelui Republicii India în Republica Moldova, din 20-21 iulie a.c., care a deschis o nouă etapă în dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări și a creat oportunități pentru extinderea cooperării bilaterale.
În cadrul întrevederii, Ambasadorul Inga Ionesii a subliniat importanța valorificării acestui impuls pentru dezvoltarea relațiilor moldo-indiene și a evidențiat oportunitățile de cooperare în domenii precum comerțul, investițiile, energia, educația și sănătatea. Totodată, a accentuat necesitatea continuării dialogului și a proiectelor discutate în cadrul Forumului de Afaceri Moldo-Indian desfășurat la Chișinău.
Președinta Droupadi Murmu a felicitat-o pe Ambasadorul Inga Ionesii cu ocazia acreditării și a exprimat interesul pentru aprofundarea cooperării dintre cele două țări. În acest context, șefa statului indian a mulțumit pentru primirea călduroasă oferită în cadrul vizitei sale în Republica Moldova și a subliniat importanța continuării inițiativelor menite să consolideze relațiile bilaterale.
În perioada următoare, Ambasada Republicii Moldova în India va pune accent pe dezvoltarea dialogului politic, consolidarea cooperării economice și comerciale și promovarea unor proiecte concrete în beneficiul cetățenilor și mediului de afaceri din ambele țări.
ro