• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
12 mai 2020 În Actual, Important

Cum își împușcă Maia Sandu ambele picioare

Maia-Sandu-3-768x470

Cornel Ciurea

Se pare că blocul antiguvernamental, compus din Pro Moldova, partidul Șor și Blocul Acum, este în proces de încropire. Susținut de occidentali, această construcție politică bizară, (un fel de struțo-cămilă, cum sîntem obișnuiți să spunem) pretinde că va acționa în numele cetățeanului. Maia Sandu declară chiar că e gata să se jertfească și ea și partidul prin coalizarea cu oligarhii: ”Dacă suntem sinceri cu noi, trebuie să îmbunătățim situația cetățenilor indiferent de consecințele politice pentru noi”.

În spatele acestei declarații făcute în cele mai bune tradiții ale politicii moldovenești întrezărim vrerea patronilor Maiei Sandu care i-au și dat deja indicații să nu ezite în împerecherea cu oligarhii. Occidentul vrea să scape cu orice preț de guvernul Chicu și să-l pună la punct pe Dodon la prezidențiale. Regimul actual le vine peste mână occidentalilor iar partidele de dreapta, ca de obicei, sînt o masă de manevră extrem de utilă dar lipsită de coloană vertebrală și total subordonată. Împreună, oligarhii și occidentalii, constituie o forță de temut cu care este greu de luptat.

Această ofensivă năvalnică asupta guvernului Chicu este o manifestare a unei forțe brute fără nici o grijă pentru deghizamentul ideologic. Vedem acest lucru din argumentele cu care operează politicienii din Pro Moldova (una din cele două platforme oligarhice) sau mai bine spus din lipsa lor. Declarația lansată de acest grup politic în vederea consoldării opoziției parlamentare cu scopul debarcării guvernului Chicu este vidă ca conținut și din ea nu înțelegem deloc  ce i se incriminează Cabinetului de Miniștri.

Principalele defecte ale guvenului, menționate în declarația cu pricina, țin de eșecul în gestionarea crizei din sănătate și emiterea unor acte neconstituționale (e vorba de acordul de împrumut moldo-rus). Argumentarea nu ține deloc. După criteriul ponderii deceselor, Moldova nu stă deloc prost (aproximativ 3% din numărul îmbolnăvirilor) și în mod clar întrece Italia (13%), Franța (18%), Spania (11%), Belgia (16%) și chiar România (6%).

Opoziția preferă să vorbească despre rata înaltă de îmbolnăvire a medicilor. Dar și aici se trișează enorm – în spațiul public politicienii spun că Moldova se află pe primul loc la acest criteriu. În declarație însă este formulat mult mai modest: ”numărul medicilor îmbolnăviți este peste media regională”. De fapt, e greu să găsești o statistică în acest sens dar se pare că observația e corectă. Și totuși o asemenea constatare nu permite unui observator echidistant să tragă concluzia că asistăm la un fiasco. O explicație alternativă ar putea fi că în statele mici, la un număr de îmbolnăviri mai mici, expunerea medicilor este mai mare.

În ceea ce privește acordul de împrumut moldo-rus argumentele sînt la fel de șubrede. Nu putem vorbi de tentații dictatoriale și încălcări ale principiilor stratului de drept în condițiile în care puterea a acceptat verdictul Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea creditului moldo-rus. Doar însăși opoziția se justifica că avea tot dreptul să atace acest acord la Curtea Constituțională în pofida faptului că țara are nevoie acută de bani. Dacă opoziția consideră că a exercitat un drept legitim de contestare a acordului atunci cum putem învinui guvernul de faptul că a respectat decizia Curții?

Ultimele trei argumente împotriva guvernului Chicu sînt abstracte, greu verificabile și deloc convingătoare. E vorba de deraierea de la cursul European, abandonarea cetățenilor (dar se referă mai mult la întreprinderile mici și mijlocii) și agresivitatea în raport cu diverse grupuri și segmente sociale (jurnaliști, judecători, diaspora, UE). Asemenea acuzații sînt bune în timpul unei discuții de bucătărie dar deloc potrivite pentru a da jos un guvern în cazul în care nu se aduc probe concludente. Senzația generală este contrarie – guvernarea tolerează totul în condițiile în care opoziția devine din ce în ce mai agresivă și mai provocatoare.

Cu certitudine, opoziția nu se va obosi foarte mult căutînd argumente serioase pentru debarcarea guvernului Chicu. Aflată în căutarea cîtorva voturi lipsă suficiente pentru acordarea votului de neîncredere, opoziția probabil le va găsi. Dar de aci încolo va începe poveste cu adevărat interesantă. Cum zicea, Dodon – Maia Sandu, come on! După ce v-ați împuscat în piciorul stîng în vara anului trecut, vrem să vă vedem trăgînd și în piciorul drept.

Ați fost cuplați cu socialiștii, mergeți acum la braț cu oligarhii!

Articolul precedentPlahotniuc devine gri, banii lui pot fi folosiți
Articolul următorAvertizări în loc de amenzi pentru agenții economici la primele abateri fiscale

Postari relevante:

  • rama-_DSC0394
    Stagiile plătite în serviciul public, la o nouă ediție: 146 de locuri de stagiu în 48 de autorități publice
  • 683169516_122129170089083259_8807557064868671555_n
    Alexandru Munteanu, în dialog cu Președinta Consiliului de Miniștri al Bosniei și Herțegovinei, Borjana Krišto

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.161)
  • Bloguri (360)
  • Breaking (1.358)
  • Economie (454)
  • Geopolitică (657)
  • Important (8.885)
  • Internațional (147)
  • Justiție (223)
  • Politică (5.064)
  • Social (1.151)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Stagiile plătite în serviciul public, la o nouă ediție: 146 de locuri de stagiu în 48 de autorități publice 28 aprilie 2026
  • Alexandru Munteanu, în dialog cu Președinta Consiliului de Miniștri al Bosniei și Herțegovinei, Borjana Krišto 28 aprilie 2026
  • Delegația parlamentară a RM a avut o întrevedere cu șeful Departamentului Internațional al CC al PCC 28 aprilie 2026
  • Progresele pe Capitolul 31 „Politica externă, de securitate și apărare”, examinate de Comisia parlamentară pentru integrare europeană 28 aprilie 2026
  • Ion Ceban a semnat un grant de 1,5 milioane euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere din Chișinău 28 aprilie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Stagiile plătite în serviciul public, la o nouă ediție: 146 de locuri de stagiu în 48 de autorități publice 28 aprilie 2026
  • Alexandru Munteanu, în dialog cu Președinta Consiliului de Miniștri al Bosniei și Herțegovinei, Borjana Krišto 28 aprilie 2026
  • Delegația parlamentară a RM a avut o întrevedere cu șeful Departamentului Internațional al CC al PCC 28 aprilie 2026

Arhiva

  • 2026 (1698)
    • aprilie (380)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate