• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
1 septembrie 2026 În Actual, Important, Politică

În septembrie, Parlamentul organizează evenimente și activități civice în contextul Zilei internaționale a democrației

cladirea_parlamentului

Pe parcursul lunii septembrie, Parlamentul organizează o serie de activități dedicate democrației, educației civice, participării și dialogului cu cetățenii. Printre acestea se numără tururi ghidate, discuții cu deputații, activități de educație civică, ateliere de creație, expoziții tematice și activități interactive, organizate în contextul Zilei internaționale a democrației.

O parte importantă a programului este dedicată elevilor și studenților, care vor avea posibilitatea să afle mai multe despre democrație și funcționarea Parlamentului într-un mod interactiv. Aceștia vor participa la „Ora Democrației”, exerciții de simulare legislativă, jocuri și alte activități educaționale. Copiii vor fi, de asemenea, invitați să participe la un atelier de creație, în cadrul căruia vor ilustra democrația și Parlamentul. Toți cetățenii care vor veni la Parlament vor fi invitați să lase într-o boxă propuneri concrete pentru o democrație mai puternică.

În această lună, va fi organizată și cea de-a VI-a ediție a jocului educațional „LEGE pentru TINE(ri)”. De asemenea, instituția legislativă va găzdui lansarea celei de-a IX-a ediții a Programului național „Sub cușma lui Guguță”, organizat de Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova.

Sâmbătă, 12 septembrie, în scuarul Parlamentului va fi organizat concertul de gală al Festivalului de Muzică Patriotică „Te cânt, Patrie și Neam”, care va reuni ansambluri artistice și interpreți din întreaga țară, selectați în urma unei competiții desfășurate la nivel național.

Programul include și activități în regiuni, pentru a aduce mai aproape de cetățeni informațiile despre rolul și activitatea Parlamentului. La Comrat și Taraclia vor fi organizate activități de informare și discuții cu tinerii, inclusiv despre democrație, participarea civică și rolul Parlamentului în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Programul de activități dedicat deschiderii parlamentare este organizat anual de Parlament, începând cu 2017. Inițiativa este dedicată Zilei internaționale a democrației, care este marcată pe 15 septembrie, după ce, în anul 2007, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care este promovată importanța democrației și a valorilor democratice în întreaga lume.

Articolul precedentÎncă o tentativă eșuată în stabilirea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei
Articolul următorPremierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Republicii Elene, Nikolaos Krikos

Postari relevante:

  • vot alegeri
    Decis: Alegerile bașcanului Găgăuziei se vor desfășura pe 15 noiembrie
  • 789927351_1427062392859402_7801939945501837534_n
    Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Republicii Elene, Nikolaos Krikos

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.163)
  • Bloguri (397)
  • Breaking (1.375)
  • Economie (478)
  • Geopolitică (814)
  • Important (10.905)
  • Internațional (147)
  • Justiție (294)
  • Politică (6.625)
  • Social (1.632)
  • Uncategorized @ro (31)

Articole recente

  • Decis: Alegerile bașcanului Găgăuziei se vor desfășura pe 15 noiembrie 1 septembrie 2026
  • Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Republicii Elene, Nikolaos Krikos 1 septembrie 2026
  • În septembrie, Parlamentul organizează evenimente și activități civice în contextul Zilei internaționale a democrației 1 septembrie 2026
  • Încă o tentativă eșuată în stabilirea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei 1 septembrie 2026
  • PSRM insistă asupra acordării anuale a unui sprijin financiar familiilor la începutul anului școlar 1 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Decis: Alegerile bașcanului Găgăuziei se vor desfășura pe 15 noiembrie 1 septembrie 2026
  • Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Republicii Elene, Nikolaos Krikos 1 septembrie 2026
  • În septembrie, Parlamentul organizează evenimente și activități civice în contextul Zilei internaționale a democrației 1 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3721)
    • septembrie (20)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate