• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
2 septembrie 2026 În Actual, Important, Politică

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru 2026

DSC_8992

Guvernul a aprobat rectificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2026. Modificările au la bază estimările actualizate privind evoluția veniturilor și necesitățile suplimentare de finanțare ale unor măsuri de politici.

„Trebuie să facem anumite schimbări în buget, inclusiv pentru a ne asuma costurile suplimentare și obligațiile în fața oamenilor: în primul rând, pentru a oferi compensații în sezonul rece, dar și pentru a achita plata unică către profesori, polițiști și alți bugetari. De asemenea, vom crește Fondul rutier. Totodată, ne-am propus și reducerea unor cheltuieli. Bugetar lucrurile arată complicat – deficitul bugetar se va mări până la 23 miliarde de lei, 5,95% din PIB. Ținta pe care trebuie să o avem este să aducem deficitul până la 3% din PIB. Trebuie să fim foarte exigenți și disciplinați în adoptarea bugetului pentru anul viitor, pentru ca să avem un buget cât mai echilibrat și să nu ajungem la un deficit atât de mare”, a declarat Prim-ministrul Tofan.

Una dintre principalele măsuri prevăzute este acordarea unor plăți unice cu caracter excepțional pentru anumite categorii de angajații din sectorul bugetar. În acest scop, vor fi alocate 560 milioane de lei. Plățile vor fi acordate persoanelor al căror salariu mediu lunar nu depășește 20 000 de lei. Banii vor fi acordați în cuantum de 4 000, 3 000 sau 2 000 de lei, în funcție de categoria de personal.

Transferurile către bugetul asigurărilor sociale de stat vor fi majorate cu 1,6 mld. de lei, dintre care 550 milioane de lei vor fi utilizate pentru acordarea compensațiilor la energie sub formă de plată monetară.

Alocări de mijloace financiare sunt prevăzute și pentru dezvoltarea infrastructurii în localitățile rurale. Fondul național de dezvoltare regională și locală va fi majorat cu 1 miliard de lei, pentru finalizarea proiectelor de infrastructură la nivel local, iar Fondul rutier va fi suplimentat cu 300 milioane de lei.

Pentru acoperirea necesităților salariale vor fi alocate suplimentar 651,7 milioane de lei. Banii vor fi utilizați pentru cheltuielile de personal ale instituțiilor finanțate din bugetul de stat și ale instituțiilor de învățământ din subordinea autorităților publice locale, urmând să fie repartizați ulterior de Guvern.

În același timp, cheltuielile proiectelor finanțate din surse externe se propun spre diminuare cu circa 959,8 milioane de lei, reieșind din estimarea debursării mijloacelor financiare din partea partenerilor de dezvoltare și a valorificării mijloacelor debursate.

La partea de venituri, încasările din taxa pe valoarea adăugată vor fi majorate cu 600 mil. de lei, cele din impozitele pe venit – cu 220 mil. de lei, iar accizele produse pe teritoriul Republicii Moldova – cu 134,7 mil. de lei. În același timp, sunt revizuite în sensul diminuării încasările din accizele la mărfurile importate – cu 122,1 mil. de lei, taxa vamală – cu 170 mil. de lei și granturile – cu 837 mil. de lei.

Astfel, veniturile bugetului de stat vor constitui 80,27 mld. de lei, cheltuielile vor totaliza 103,35 mld. de lei, iar deficitul bugetar va constitui 23,07 mld. de lei, sau 5,95% din PIB.

Articolul precedentNoi instrumente pentru investigarea traficului de persoane și protecția copiilor împotriva exploatării sexuale
Articolul următorSmadShop va demara construcția primului Spital de Îngrijiri Paliative

Postari relevante:

  • democratia acasa
    Partidul „Democrația Acasă” sărbătorește 15 ani de la înregistrare
  • DSC_9058
    Guvernul a aprobat rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.180)
  • Bloguri (399)
  • Breaking (1.375)
  • Economie (478)
  • Geopolitică (814)
  • Important (10.922)
  • Internațional (147)
  • Justiție (296)
  • Politică (6.637)
  • Social (1.640)
  • Uncategorized @ro (31)

Articole recente

  • Partidul „Democrația Acasă” sărbătorește 15 ani de la înregistrare 2 septembrie 2026
  • Guvernul a aprobat rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026 2 septembrie 2026
  • Poliția de Frontieră, despre explozia de la Crocmaz: „Fragmentele depistate au fost ridicate pentru examinare” 2 septembrie 2026
  • SmadShop va demara construcția primului Spital de Îngrijiri Paliative 2 septembrie 2026
  • Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru 2026 2 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Partidul „Democrația Acasă” sărbătorește 15 ani de la înregistrare 2 septembrie 2026
  • Guvernul a aprobat rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026 2 septembrie 2026
  • Poliția de Frontieră, despre explozia de la Crocmaz: „Fragmentele depistate au fost ridicate pentru examinare” 2 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3738)
    • septembrie (37)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate