• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 septembrie 2026 În Actual, Important, Politică

MAI, despre protest: Înțelegem gravitatea situației și necesitatea unor acțiuni concrete

semnul-exclamarii.jpg-ok

În contextul protestului desfășurat astăzi în fața Ministerului Afacerilor Interne, conducerea MAI a discutat cu opt reprezentante ale grupului care a organizat protestul.

Au fost discutate inclusiv cele cinci măsuri de urgență anunțate de premier.

„Înțelegem gravitatea situației și necesitatea unor acțiuni concrete, astfel încât femeile aflate în situații de risc să beneficieze de protecție reală și de o intervenție rapidă din partea autorităților”, a comunicat MAI.

Articolul precedentRadu Marian: Proiectul de lege privind licențierea importurilor de cereale avantajează direct companiile gestionate de doi deputați
Articolul următorMăsuri speciale la Aeroport în contextul tranzitului pelerinilor hasidici

Postari relevante:

  • Valentin Gaidarji
    Președintele APG și-a anunțat plecarea din PACE: Nu pot să-mi blochez participarea în alegeri
  • vot alegeri
    37 de partide politice pot participa la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.233)
  • Bloguri (400)
  • Breaking (1.375)
  • Economie (478)
  • Geopolitică (816)
  • Important (10.975)
  • Internațional (147)
  • Justiție (298)
  • Politică (6.688)
  • Social (1.651)
  • Uncategorized @ro (31)

Articole recente

  • Președintele APG și-a anunțat plecarea din PACE: Nu pot să-mi blochez participarea în alegeri 4 septembrie 2026
  • 37 de partide politice pot participa la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei 4 septembrie 2026
  • (VIDEO) Ion Ceban, prima ieșire după intervenția la ambele picioare 4 septembrie 2026
  • CEC promovează consolidarea cadrului legal privind campaniile electorale în mediul online 4 septembrie 2026
  • Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal 4 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Președintele APG și-a anunțat plecarea din PACE: Nu pot să-mi blochez participarea în alegeri 4 septembrie 2026
  • 37 de partide politice pot participa la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei 4 septembrie 2026
  • (VIDEO) Ion Ceban, prima ieșire după intervenția la ambele picioare 4 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3791)
    • septembrie (90)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate