• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 septembrie 2026 În Actual, Important, Politică

Ion Ceban: Lucrările pentru extinderea bd. Mircea cel Bătrân încep pe 10 septembrie

ceban ion

Primarul General, Ion Ceban, a informat, în cadrul ședinței operative de astăzi, că, pe data de 10 septembrie, vor fi lansate lucrările în teren pentru extinderea bd. Mircea cel Bătrân.

„Este un proiect complex, iar altul similar, de o asemenea amploare nu a mai existat. Se mobilizează tehnica și dăm startul lucrărilor de amenajare și organizare a șantierului și de curățare a terenului. Termenul de executare a proiectului este de 24 de luni, adică 2 ani, ca să nu fie întrebări când este gata Mircea cel Bătrân.”, a declarat acesta.

Compania care a câștigat licitația internațională, conform tuturor regulilor de achiziție ale BERD, este o companie din Kazahstan, în parteneriat cu companii locale, agreată conform cerințelor licitației și ale contractului.

Cât privește construcția și reabilitarea str. Industrială, edilul a anunțat că licitația internațională, desfășurată după regulile BERD, s-a încheiat la 3 septembrie.

„La moment, departamentul de achiziții al BERD, împreună cu grupul de lucru pentru examinarea ofertelor în cadrul acestui proiect, examinează pachetul. Așteptăm în scurt timp rezultatele și raportul privind decizia luată”, a mai spus Ion Ceban.

Precizăm că, la str. Mesager, se lucrează la proiect și se depun eforturi ca, în cel mai scurt timp, să fie lansată licitația pentru lucrările de extindere și construcție a arterei.

Articolul precedentMaia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova

Postari relevante:

  • 2 (1)
    Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
  • 55513376109_df562118b4_3k
    Igor Grosu a discutat cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției despre consolidarea democrației parlamentare

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.245)
  • Bloguri (400)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (816)
  • Important (10.987)
  • Internațional (147)
  • Justiție (298)
  • Politică (6.698)
  • Social (1.652)
  • Uncategorized @ro (31)

Articole recente

  • Ion Ceban: Lucrările pentru extinderea bd. Mircea cel Bătrân încep pe 10 septembrie 7 septembrie 2026
  • Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova 7 septembrie 2026
  • Igor Grosu a discutat cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției despre consolidarea democrației parlamentare 7 septembrie 2026
  • Consilierii MAN cer Guvernului și Ministerului Sănătății să-și asume responsabilitatea pentru proiectul de pe str. Visarion Belinski, 4 7 septembrie 2026
  • Andrei Năstase: În 2015 oamenii s-au ridicat împotriva unui sistem oligarhic. Dar, după 11 ani, întrebarea rămâne: ce s-a schimbat? 7 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban: Lucrările pentru extinderea bd. Mircea cel Bătrân încep pe 10 septembrie 7 septembrie 2026
  • Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova 7 septembrie 2026
  • Igor Grosu a discutat cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției despre consolidarea democrației parlamentare 7 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3803)
    • septembrie (102)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate