Politicianul Petr Vlah a constatat că, în ultimele zile, toţi vorbesc despre alegerile başcanului Găgăuziei din data de 15 noiembrie, dar puţini ştiu că asupra acestora planează un mare pericol – ele pur şi simplu ar putea să nu aibă loc din cauza unei eventuale prezenţe slabe a electoratului la votare. Fostul deputat a remarcat că riscul acesta este cât se poate de real.
„În primul rând, mulţi alegători din Găgăuzia au avut de suferit de pe urma aşa-zisei lupte cu corupţia electorală. Mulţi oameni au fost amendaţi, chiar dacă nu a existat nici o dovadă că şi-au vândut votul. Acum, ei se tem să participe la alegeri şi spun că unica posibilitate reală de a dovedi că nu-şi vând votul este să nu participe la alegeri.
În al doilea rând, mulţi cred că preconizatele alegeri sunt o formalitate, deoarece factorii decizionali de la Chişinău au croit reguli de joc sub unii candidaţi anume, ca aceştia să câştige lejer alegerile şi să facă jocul partidului aflat la guvernare în Republica Moldova. În aceste condiţii, ei pur şi simplu nu văd sensul participării la alegeri.
În al treilea rând, mulţi găgăuzi cred că, candidaţii pe care ei îi consideră potriviţi pentru funcţia de Başcan pur şi simplu nu vor fi admişi în campania electorală. Se vor folosi pretexte de orice ordin numai pentru a nu le permite să candideze. Găgăuzii cu care am vorbit în aceste zile mi-au spus deschis că, dacă candidaţii spre care ei se orientează nu vor fi admişi în alegeri, ei vor boicota scrutinul. Şi în acest caz, alegerile ar putea să nu fie validate din cauza prezenţei slabe a alegătorilor la votare”, a declarat el.
Petr Vlah a mai spus că „toate aceste momente ar trebui luate în calcul deja la această etapă. Căci, în caz contrar, în loc să deblocăm situaţia legată de alegerile din Găgăuzia, o vom agrava şi mai mult”.
ro