Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm atacurile Federației Ruse asupra Ucrainei, care, în cursul nopții trecute, au vizat inclusiv zona din imediata apropiere a frontierei cu Republica Moldova, în proximitatea punctului de trecere a frontierei Tudora (Republica Moldova) – Starokazacie (Ucraina).
În urma atacurilor au fost înregistrate pierderi de vieți omenești și persoane rănite, inclusiv în rândul polițiștilor de frontieră ucraineni. Transmitem sincere condoleanțe familiilor celor decedați și însănătoșire grabnică celor răniți.
Totodată, în cursul zilei de ieri, în extravilanul satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, a fost semnalată căderea unei drone. La fața locului au fost identificate fragmente ale unei drone cu caracteristici similare celor ale unei drone de tip „Gheran”, iar în urma impactului s-a produs o explozie.
Republica Moldova este solidară cu Ucraina și condamnă atacurile care pun în pericol viețile oamenilor și securitatea comunităților din zona de frontieră. Acțiunile militare desfășurate în imediata vecinătate a țării noastre reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.
Aceste incidente demonstrează, încă o dată, consecințele grave ale războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și riscurile pe care acesta le generează pentru securitatea Republicii Moldova și pentru stabilitatea regională.
ro