• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 septembrie 2026 În Actual, Important, Politică, Social

CEC, CICDE și UTM au încheiat un acord de colaborare

DBU_2589

În contextul Zilei Internaționale a Democrației, Comisia Electorală Centrală, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral și Universitatea Tehnică a Moldovei au semnat astăzi un acord trilateral de colaborare, menit să consolideze cooperarea dintre instituțiile electorale și mediul academic în domeniul tehnologiilor aplicate proceselor electorale.

Parteneriatul vizează dezvoltarea competențelor în domeniul tehnologiei informației, securității cibernetice și managementului riscurilor asociate digitalizării și automatizării proceselor electorale, precum și valorificarea expertizei academice și instituționale pentru identificarea unor soluții inovatoare și adaptate provocărilor actuale.

Printre principalele direcții de cooperare se numără elaborarea și implementarea unor programe educaționale comune, inclusiv cursuri de e-learning, simulări digitale și instrumente interactive destinate instruirii funcționarilor electorali și educației alegătorilor. Totodată, părțile vor organiza lecții publice, ateliere și alte activități de instruire și formare profesională în domeniul tehnologiilor digitale, securității cibernetice și managementului riscurilor.

Acordul deschide, de asemenea, noi oportunități pentru studenții UTM, care vor putea participa la stagii de practică și proiecte aplicate în domeniul tehnologiilor informaționale și al managementului riscurilor, precum și la activități de cercetare și inovare relevante pentru domeniul electoral.

Prin acest parteneriat, CEC, CICDE și UTM își propun să valorifice complementar expertiza electorală, educațională și tehnologică de care dispun, contribuind la dezvoltarea capacităților profesionale, la promovarea inovării și la consolidarea rezilienței proceselor electorale în fața noilor provocări tehnologice.

Textul integral al Acordului de colaborare va fi disponibil pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale, la rubrica „Acorduri de colaborare”.

Articolul precedentPremierul, la întrevederea cu reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului și ai asociațiilor de afaceri: Ne concentrăm pe eliminarea barierelor mari, care au efect sistemic
Articolul următorPlanul de acțiuni pentru guvernare deschisă 2026–2028: Secretariatul Parlamentului și societatea civilă au discutat viitoarele angajamente

Postari relevante:

  • 886519965_122243509994515394_4760771319025855104_n
    CEC: Integritatea funcționarilor electorali este esențială pentru încrederea cetățenilor în alegeri
  • 884986772_1747296176331542_4366588084509766660_n
    Peste 154 mii de cereri au fost depuse pe platforma compensatii.gov.md

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.152)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (884)
  • Important (11.910)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.504)
  • Social (1.851)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • CEC: Integritatea funcționarilor electorali este esențială pentru încrederea cetățenilor în alegeri 3 noiembrie 2026
  • Peste 154 mii de cereri au fost depuse pe platforma compensatii.gov.md 3 noiembrie 2026
  • Lansarea Agendei de acțiune pentru Europa și Asia Centrală privind îngrijirea 2026–2030 3 noiembrie 2026
  • 4,64 lei – noul tarif cerut de „Premier Energy” pentru energia electrică 3 noiembrie 2026
  • Vicepremierul Bolea, la reuniunea miniștrilor responsabili de dezvoltarea regională din Regiunea Dunării 3 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • CEC: Integritatea funcționarilor electorali este esențială pentru încrederea cetățenilor în alegeri 3 noiembrie 2026
  • Peste 154 mii de cereri au fost depuse pe platforma compensatii.gov.md 3 noiembrie 2026
  • Lansarea Agendei de acțiune pentru Europa și Asia Centrală privind îngrijirea 2026–2030 3 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4726)
    • noiembrie (49)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate