• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
24 septembrie 2026 În Actual, Important, Politică

Ministrul Nosatîi: Federația Rusă continuă să sfideze securitatea națională a Republicii Moldova și să amenințe direct siguranța cetățenilor noștri

nosatii

Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării, a spus că, „în această dimineață, patru drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, iar două dintre acestea au explodat la sol. Federația Rusă continuă să sfideze securitatea națională a Republicii Moldova și să amenințe direct siguranța cetățenilor noștri”. 

Potrivit spuselor sale, în aceste condiții, cei care încă se întreabă de ce trebuie să ne consolidăm capacitățile de apărare antiaeriană fie dau dovadă de iresponsabilitate față de viața oamenilor, fie sunt de partea agresorului.

„Aceste incidente nu mai pot fi tratate drept cazuri izolate. Ele reprezintă un pericol real pentru oameni și pentru securitatea țării noastre.

Vom continua să monitorizăm spațiul aerian 24/7 și să întreprindem toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și a teritoriului Republicii Moldova”, a mai declarat ministrul.

Articolul precedentAndrei Spînu, după ce „Energocom” a cerut tarif de 26 de lei la gaz: Nu mai folosiți declarații de tipul „trecem printr-o perioadă fără precedent”
Articolul următorIgor Dodon: Republica Moldova nu este și nu trebuie să devină parte a războiului dintre Federația Rusă și Ucraina

Postari relevante:

  • 75_ani
    Mihai Popșoi, la ONU: Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru protecția refugiaților
  • dodon-4
    Igor Dodon: Republica Moldova nu este și nu trebuie să devină parte a războiului dintre Federația Rusă și Ucraina

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.525)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (838)
  • Important (11.268)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.945)
  • Social (1.713)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Mihai Popșoi, la ONU: Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru protecția refugiaților 24 septembrie 2026
  • Igor Dodon: Republica Moldova nu este și nu trebuie să devină parte a războiului dintre Federația Rusă și Ucraina 24 septembrie 2026
  • Ministrul Nosatîi: Federația Rusă continuă să sfideze securitatea națională a Republicii Moldova și să amenințe direct siguranța cetățenilor noștri 24 septembrie 2026
  • Andrei Spînu, după ce „Energocom” a cerut tarif de 26 de lei la gaz: Nu mai folosiți declarații de tipul „trecem printr-o perioadă fără precedent” 24 septembrie 2026
  • MAE cere Federației Ruse să înceteze imediat atacurile asupra Ucrainei și orice acțiune ce amenință securitatea Republicii Moldova 24 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Mihai Popșoi, la ONU: Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru protecția refugiaților 24 septembrie 2026
  • Igor Dodon: Republica Moldova nu este și nu trebuie să devină parte a războiului dintre Federația Rusă și Ucraina 24 septembrie 2026
  • Ministrul Nosatîi: Federația Rusă continuă să sfideze securitatea națională a Republicii Moldova și să amenințe direct siguranța cetățenilor noștri 24 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4084)
    • septembrie (383)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate