• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
26 septembrie 2026 În Actual, Important, Politică

Ion Ceban: Luni, ora 10:00, chem cetățenii și voi veni și eu la protestul care va fi organizat în fața la ANRE, fără însemne de partid

ceban ion

Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională, luni, la ora 10:00, cheamă cetățenii la protestul care va fi organizat în fața la ANRE, fără însemne de partid.

„Voi fi și eu alături de colegi, dar și toți cei care vor fi acolo în solidaritate față de oameni și nevoile lor.

Suntem contra deciziilor care urmează să fie luate de către ANRE împreună cu PAS, cu privire la scumpirile pe care vor să ni le impună”, a spus primarul capitalei.

Ion Ceban a mai spus că, asta trebuie să facă fiecare politician, indiferent de culoarea politică.

„Nu este un protest politic, ci un protest pentru apărarea intereselor oamenilor, care deja au ajuns la limită”, a subliniat el.

Articolul precedentEconomia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri
Articolul următorMoldMedizin & MoldDent 2026 – trei zile dedicate medicinei, inovației și întâlnirilor profesionale la Moldexpo!

Postari relevante:

  • img_4870
    Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu ambasadoarea Estoniei, Siiri Königsberg
  • studiu
    Studiu: Pentru un trai decent, o familie doi copii din Republica Moldova are nevoie de 67 899,8 lei pe lună

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.320)
  • Bloguri (416)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (491)
  • Geopolitică (899)
  • Important (12.079)
  • Internațional (147)
  • Justiție (316)
  • Politică (7.650)
  • Social (1.883)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu ambasadoarea Estoniei, Siiri Königsberg 12 noiembrie 2026
  • Studiu: Pentru un trai decent, o familie doi copii din Republica Moldova are nevoie de 67 899,8 lei pe lună 12 noiembrie 2026
  • Congresul Consiliului Europei va observa alegerile în UTA Găgăuzia 12 noiembrie 2026
  • Angela Cutasevici: Energia electrică s-ar putea scumpi din nou cu peste 30% – o nouă lovitură pentru familiile deja împovărate 12 noiembrie 2026
  • Sondaj: 22% vor decide pe cine votează la funcția de bașcan al Găgăuziei în ziua votării 12 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu ambasadoarea Estoniei, Siiri Königsberg 12 noiembrie 2026
  • Studiu: Pentru un trai decent, o familie doi copii din Republica Moldova are nevoie de 67 899,8 lei pe lună 12 noiembrie 2026
  • Congresul Consiliului Europei va observa alegerile în UTA Găgăuzia 12 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4896)
    • noiembrie (219)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate