Pentru a doua oară în ultima lună, ANRE majorează tariful la gazele naturale pentru populație, de la 20,30 la 26,14 lei/m³, după ce la 1 septembrie acesta fusese deja ridicat de la 14,42 la 20,30 lei/m³. Partidul Național Moldovenesc (PNM) consideră că asemenea șocuri tarifare în pragul sezonului rece trebuie atenuate prin măsuri concrete.
Astfel, partidul propune două soluții:
Prima este scutirea temporară de TVA cu drept de deducere pentru gazele naturale consumate de populație în perioada rece. În prezent se aplică TVA de 8%, iar eliminarea temporară a acesteia ar reduce noul preț de la 26,14 la aproximativ 24,20 lei/m³, adică aproape 2 lei mai puțin pentru fiecare metru cub.
A doua măsură este modificarea mecanismului de recuperare a devierilor tarifare, astfel încât pierderile acumulate să fie eșalonate pe o perioadă mai lungă și să existe o limită a sumelor care pot fi transferate în facturile populației în lunile de iarnă. Oamenii nu pot fi puși în situația de a absorbi, într-un interval de câteva săptămâni, fiecare dezechilibru apărut pe piața gazelor.
„Scumpirile de pe piețele externe sunt reale, însă modul în care această povară este distribuită și cât din ea ajunge imediat în facturile oamenilor depinde și de deciziile luate aici, acasă”, a subliniat partidul.
ro