La 30 septembrie 2026, viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri s-a întâlnit cu delegația Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ), aflată într-o vizită oficială în țara noastră în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2026. Întrevederea se înscrie în contextul Dialogului strategic și al consultărilor guvernamentale privind cooperarea pentru dezvoltare dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania pentru perioada 2027–2028.
În cadrul discuțiilor au fost abordate evoluțiile în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, situația socioeconomică din regiune, precum și eforturile autorităților naționale de soluționare a problemelor cu care se confruntă comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv prin intermediul politicilor sectoriale de reintegrare a țării.
Au fost trecute în revistă și modalitățile de sprijin oferite în cadrul programelor de asistență, fiind subliniată importanța strategică a continuării proiectelor axate pe modernizarea infrastructurii sociale locale și îmbunătățirea serviciilor publice în beneficiul comunităților.
Totodată, oficialii germani au fost informați despre acțiunile Guvernului Republicii Moldova pentru avansarea procesului de reintegrare graduală a țării prin uniformizarea spațiului economic, vamal și fiscal, inclusiv despre măsurile întreprinse pentru operaționalizarea Fondului de convergență.
În acest context, viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a subliniat că proiectele de asistență trebuie să aducă o plusvaloare procesului de reintegrare a Republicii Moldova și să contribuie la îmbunătățirea vieții comunităților de pe ambele maluri ale Nistrului, accentuând importanța coordonării constante a acestora cu Biroul politici de reintegrare.
La final, viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a exprimat recunoștință Guvernului Federal al Germaniei pentru contribuția constantă la dezvoltarea Republicii Moldova și pentru susținerea fermă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre în frontierele sale recunoscute internațional.
ro