• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
1 octombrie 2026 În Actual, Important, Politică

Igor Grosu: Condamnăm categoric și vom continua să condamnăm de fiecare dată survolarea ilegală a spațiului nostru aerian

grosu2

Igor Grosu, președintele Parlamentului, a condamnat ferm survolarea neautorizată a spațiului aerian.

Oficialul a spus că, la mai puțin de 50 de km de Chișinău, pe traseul Ivancea -Brănești, Orhei, azi noapte a explodat o dronă rusească. Potrivit datelor oficiale, deflagrația aparatului de zbor fără pilot s-a produs în urma impactului acestuia cu arborii din fâșia forestieră și a provocat un crater cu diametrul de aproximativ 50 de centimetri și adâncimea de circa 30 de centimetri. Pe o rază de aproximativ 30 de metri au fost constatate deteriorări ale copacilor, provocate de suflul exploziei, precum și urme specifice efectului termic. S-a stabilit preliminar că drona prezintă elemente specifice tipului „Geran”, cu motor turboreactiv.

“Serviciile au intervenit prompt, circulația a fost restricționată pe durata cercetării la fața locului, și, cel mai important, nimeni nu a avut de suferit. Condamnăm categoric și vom continua să condamnăm de fiecare dată survolarea ilegală a spațiului nostru aerian. Nu putem și nu trebuie să normalizăm asemenea incidente, mai ales atunci când ele se produc tot mai aproape de localitățile noastre și de oameni.

Le mulțumesc tuturor instituțiilor care au intervenit prompt. Iar cetățenilor îi îndemn să rămână vigilenți și să urmeze recomandările autorităților”, a spus Igor Grosu.

Articolul precedentParlamentul se întrunește mâine în ședință
Articolul următorIgor Dodon, mesaj de felicitare pentru China: Este un partener important și de încredere al Republicii Moldova

Postari relevante:

  • sept-26-03
    Activitatea parlamentară în luna septembrie: au avut loc cinci ședințe plenare și au fost adoptate 30 de legi și hotărâri
  • 20261001-1ES_2439
    Vasile Tofan: Stabilitatea financiară trebuie transformată în investiții și creștere economică

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.634)
  • Bloguri (405)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (848)
  • Important (11.378)
  • Internațional (147)
  • Justiție (304)
  • Politică (7.046)
  • Social (1.734)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Activitatea parlamentară în luna septembrie: au avut loc cinci ședințe plenare și au fost adoptate 30 de legi și hotărâri 1 octombrie 2026
  • Vasile Tofan: Stabilitatea financiară trebuie transformată în investiții și creștere economică 1 octombrie 2026
  • Ion Ceban, mesaj pentru persoanele în etate: O parte din ceea ce suntem astăzi vi se datorează dumneavoastră 1 octombrie 2026
  • De astăzi intră în vigoare Acordul în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Slovacă 1 octombrie 2026
  • Vicepreședintele Victoriabank din 2014 – trimis pe banca acuzaților pentru complicitate la escrocherie săvârșită de către o organizație criminală și spălare de bani 1 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Activitatea parlamentară în luna septembrie: au avut loc cinci ședințe plenare și au fost adoptate 30 de legi și hotărâri 1 octombrie 2026
  • Vasile Tofan: Stabilitatea financiară trebuie transformată în investiții și creștere economică 1 octombrie 2026
  • Ion Ceban, mesaj pentru persoanele în etate: O parte din ceea ce suntem astăzi vi se datorează dumneavoastră 1 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4194)
    • octombrie (9)
    • septembrie (484)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate