• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
10 noiembrie 2026 În Actual, Important, Justiție, Social

128 de mașini uzate, importate ilegal din SUA: prejudiciu de peste 23 de milioane de lei

image_2026-11-10_094835441

Procurorii PCCOCS anunță trimiterea pe banca acuzaților o întreprindere din stânga Nistrului și logista acesteia, după ce ar fi importat 128 de mașini uzate din SUA, fără să plătească drepturi de import de peste 23.000.000 lei.

Așadar, femeia învinuită cu vârsta de 37 de ani ar fi organizat indicarea falsă a destinației mașinilor importate, cu scopul ca să nu plătească pentru importarea mașinilor. Mai exact, în documente era indicat fals că mașinile urmează să fie livrate persoanelor din Ucraina, pe când în realitate acestea ajungeau în localitățile din stânga Nistrului, fără ca să plătească drepturile de import.

Astfel, prin această schemă infracțională din 2024-2025, potrivit investigațiilor desfășurate de procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal, mașinile erau importate din Statele Unite ale Americii, prin Lituania – cu până la opt mașini (de model Tesla, Lexus, Ford, Dodge, BMW, Chevrolet, Jeep, Honda, Nissan, Toyota, Alfa Romeo) în camionul care le transporta la intrarea în țară. Iar odată livrate ilegal în Moldova, ar fi urmat să fie dezasamblate pentru vânzarea pieselor auto.

Potrivit Codului penal, pentru eschivarea de la achitarea drepturilor de import, femeia învinuită riscă   amendă de la 250000 la 350000 lei sau cu închisoare de până la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani; iar întreprinderea riscă amendă în mărime de la 500000 la 800000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

Urmează ca Judecătoria Chișinău să se pronunțe, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Articolul precedentVasile Tofan și Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Articolul următorIon Ceban: Absolvenții din Chișinău vor putea beneficia de lecții suplimentare gratuite de pregătire pentru Bacalaureat

Postari relevante:

  • lei1
    Oficial: Prețurile medii de consum s-au majorat, în ultimul an, cu 10,8%
  • img - 2026-11-10T132454.376
    Expert: Cel mai alarmant este că principala sursă a inflației rămâne energia și serviciile reglementate

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.264)
  • Bloguri (415)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (490)
  • Geopolitică (895)
  • Important (12.023)
  • Internațional (147)
  • Justiție (314)
  • Politică (7.597)
  • Social (1.875)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Oficial: Prețurile medii de consum s-au majorat, în ultimul an, cu 10,8% 10 noiembrie 2026
  • Expert: Cel mai alarmant este că principala sursă a inflației rămâne energia și serviciile reglementate 10 noiembrie 2026
  • Grupul de prietenie interparlamentară Republica Moldova – Qatar și-a început activitatea 10 noiembrie 2026
  • CEC a început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie 2026 10 noiembrie 2026
  • Igor Dodon și Fiodor Gagauz au îndemnat locuitorii Găgăuziei să aleagă, pe 15 noiembrie, o conducere demnă pentru autonomie 10 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Oficial: Prețurile medii de consum s-au majorat, în ultimul an, cu 10,8% 10 noiembrie 2026
  • Expert: Cel mai alarmant este că principala sursă a inflației rămâne energia și serviciile reglementate 10 noiembrie 2026
  • Grupul de prietenie interparlamentară Republica Moldova – Qatar și-a început activitatea 10 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4840)
    • noiembrie (163)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate