• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
28 iulie 2021 În Actual, Important

Peste 20 000 de materiale informative, distribuite în cadrul campaniei  de informare implementată de Agenţia pentru Eficienţă Energetică

1(5)

Campania de informare ,,Eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente – prioritate a autorităților publice locale”  implementată de Agenţia pentru Eficienţă Energetică, a ajuns la final.

Cu această ocazie, în incinta consiliului raional Ialoveni, ca și în celelalte localități, au fost instalate panouri  cu  materiale informative, la care oricare locuitor din regiune are acces. Materialele oferă  informații precum: sfaturi la domiciliu sau la birou, măsuri de eficientizare a energiei, iar pentru specialiștii în domeniu sunt disponibile informații despre cerințele minime de elaborare a unui audit energetic, scopul și importanța acestuia. Mai mult, cei interesați pot afla informații ce țin de crearea Registrului electronic al auditorilor energetici și auditurilor energetice efectuate, Codul de conduită al auditorilor energetici, Ghidul  privind verificarea calității auditorilor energetice, Modele/șabloane de rapoarte de audit energetic, pentru fiecare dintre categoriile de audit energetic: Clădiri, Industrie, Transport, Ghidul auditurilor energetici, care va cuprinde inclusiv cerințele tehnice minime necesare a fi luate în considerare în cadrul procedurii de efectuare a auditului energetic, pentru categoriile: clădiri, industrie, transport.

Mihail Silistraru, președintele raionului s-a arătat deschis în privința colaborării Consiliului Raional Ialoveni și Agenția pentru Eficiență Energetică privind sporirea eficienței energetice în raionul Ialoveni.

În cadrul ședințelor desfășurate la nivel local, Eugen Gîrlea,  vicedirector AEE a discutat cu administrația consiliilor raioanele despre necesitatea promovării a domeniului eficienței energetice, auditului energetic și achizițiile eficiente. „În cadrul acestei campanii de informare eu personal am ajuns practic în toate raioanele țări. Din discuțiile purtate am înțeles că domeniul eficienței energetice este unul destul de nou, dar care trezește mult interes. Mai mult, în unele raioane există  manageri energetici, specialiști care cunosc bine domeniul, dar și au fost implementate mai multe proiecte în domeniu. Sigur,  mai este mult de lucru până când fiecare cetățean al țării va ține cont de  recomandările noastre, dar pas cu pas, împreună vom reuși să transformăm Republica Moldova într-o țară verde din punct de vedere energetic”.

Menționăm că, în cadrul campaniei au fost distribuite peste 20 000 de materiale informative au fost distribuite la nivel local, pe întreg teritoriul țării. Autoritățile publice locale susțin că interesul locuitorilor față de domeniul eficienței energetice e în creștere, astfel că, materialele informative disponibile în consiliile raionale sunt extrem de binevenite. Mai mult, panourile vor fi completate periodic cu materiale  informative actuale, care să ofere răspunsuri tuturor celor interesați.

Totodată, AEE planifică  lansarea unor  ședințe consultative deja în toamna anului curent. În cadrul acestora urmează a fi identificate   necesitățile consiliilor raioanele în ceea ce ține de elaborarea li implementarea proiectelor privind eficiența energetică.

Amintim, că Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Articolul precedentÎn luna iulie, statul a pierdut circa 277 mil. lei de pe urma crizei de pe piaţa produselor petroliere
Articolul următorCe facem cu economia? Priorități economice imediate pentru noul Guvern

Postari relevante:

  • IMG-20260618-WA0042-2048x1536
    Campania națională de promovare a profesiei de asistent social, discutată la Parlament
  • primaria chisinau
    Primăria Chișinău va achiziționa echipamente moderne pentru întreținerea sistemului de evacuare a apelor pluviale

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.013)
  • Bloguri (380)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (464)
  • Geopolitică (752)
  • Important (9.739)
  • Internațional (147)
  • Justiție (260)
  • Politică (5.706)
  • Social (1.344)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Campania națională de promovare a profesiei de asistent social, discutată la Parlament 19 iunie 2026
  • Primăria Chișinău va achiziționa echipamente moderne pentru întreținerea sistemului de evacuare a apelor pluviale 19 iunie 2026
  • Olesea Stamate a obținut câștig de cauză: Nu intenționez să revin în PAS 19 iunie 2026
  • Igor Dodon s-a întâlnit cu familiile afectate de inundații din satul Hîrjăuca 19 iunie 2026
  • Proiectele prioritare în domeniul energetic, discutate de Alexandru Munteanu și reprezentanții Grupului Băncii Mondiale 19 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Campania națională de promovare a profesiei de asistent social, discutată la Parlament 19 iunie 2026
  • Primăria Chișinău va achiziționa echipamente moderne pentru întreținerea sistemului de evacuare a apelor pluviale 19 iunie 2026
  • Olesea Stamate a obținut câștig de cauză: Nu intenționez să revin în PAS 19 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2554)
    • iunie (317)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate