• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 august 2023 În Breaking, Important, Social

Cinci universități din Republica Moldova au fost acreditate la nivel european

4_6

Cinci universități din Republica Moldova au fost acreditate la nivel european, fapt care permite recunoașterea și compatibilizarea diplomelor eliberate de acestea în țările  Uniunii Europene. Acreditarea a fost făcută de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), fiind precedată de autoevaluarea și  evaluarea calității instituțiilor. Pregătirea pentru acest proces a durat mai bine de doi ani și a fost parte a proiectului ERASMUS+, QFORTE, cofinanțat de Comisia Europeană. 

Acreditarea a fost acordată pe un termen de cinci ani pentru Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Pe parcursul pregătirii pentru acreditare, universitățile au avut posibilitatea să preia bunele practici și experiența în asigurarea calității de la partenerii proiectului QFORTE: Rețeaua Centrală și Est Europeană a agențiilor de asigurare a calității CEENQA, Universitatea din Leipzig (Germania), Universitatea din Montpellier (Franța), Universitatea din Salamanca (Spania).

Pentru a obține acreditarea, instituțiile de învățământ superior din țara noastră au elaborat și aprobat strategii instituționale de asigurare a calității, și-au consolidat departamentele de calitate. În același timp, ARACIS a organizat formări pentru cadrele didactice din departamentele de asigurare a calității instituționale, pentru a le acorda suport în elaborarea rapoartelor de autoevaluare.

„Acreditarea internațională a universităților noastre este încă un pas înainte spre internaționalizarea programelor noastre de studii și atragerea unui număr mai mare de studenți străini. Universitățile trebuie să fie mai atractive pe plan internațional, au mai multe resurse pentru a investi în condiții mai bune și a oferi o calitate mai bună a studiilor”, susține ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

În procesul evaluării, ARACIS a analizat activitatea conducerii universităților, cadrelor didactice, științifico-didactice și de cercetare. Totodată, a fost evaluată calitatea predării, obiectivele și strategiile de dezvoltare ale universităților.

Printre recomandările înaintate de experții internaționali se numără asigurarea vizibilității instituțiilor la nivel internațional, inclusiv prin creșterea numărului de studenți și personal care se află în mobilitate academică, dar și consolidarea politicii lingvistice a instituției prin oferirea de cursuri de limbi străine la toate facultățile.

În anul 2019, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a obținut acreditare internațională din partea Agenției Independente pentru Acreditare și Rating din Astana, Kazahstan (IAAR). 

Articolul precedentSondajele de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor, efectuate în perioada electorală, vor fi autorizate de către CEC
Articolul următorAstăzi a avut loc inaugurarea Reuniunii Diplomației, la care participă 40 de șefi de misiuni

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate