• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 august 2023 În Important, Social

Din 1 septembrie 2023, cadrele didactice vor beneficia de sporuri mai mari pentru dirigenție și verificarea lucrărilor scrise de elevi

lei

Începând cu noul an școlar 2023, cadrele didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal vor fi remunerate în baza unei noi modalități de calcul a sporurilor cu caracter specific. În limita bugetelor de care dispun, administrațiile instituțiilor vor putea acorda sporuri mai mari pentru dirigenție, verificarea lucrărilor scrise de elevi, administrarea cabinetelor și activitățile în care sunt încadrați copiii cu cerințe educaționale speciale (CES).  Sporurile vor constitui în total cel mult 10% din bugetul anual destinat salarizării cadrelor didactice. 

Prevederile sunt incluse în circulara ce vizează implementarea Hotărârii Guvernului privind acordarea sporurilor cu caracter specific personalului didactic. Documentul a fost transmis de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) către organele locale de specialitate în domeniul învățământului (OLDSI) și instituțiile de învățământ general.

Acesta prevede că un cadru didactic care are o clasă de 35 de elevi va putea beneficia de un spor pentru dirigenție de cel mult 880 de lei, față de circa 560 cât era anterior, urmând ca fiecare instituție să stabilească suma în funcție de resursele disponibile.

Sporul cu caracter specific pentru dirigenție va fi acordat pentru timpul efectiv lucrat în anul de studii (de la 1 septembrie anul curent, până la 31 august, anul următor), inclusiv pe perioada vacanțelor, prevedere care anterior lipsea. Sporul pentru verificarea lucrărilor scrise, administrarea cabinetului, precum și pentru activitatea cu elevii cu CES va putea fi acordat pentru timpul efectiv lucrat în perioada 1 septembrie – 31 mai, inclusiv în perioada vacanțelor de toamnă,  iarnă,  primăvară și de Paști.

Calcularea sporurilor cu caracter specific va fi efectuată anual, în raport cu salariul de funcție al învățătorului la clasele primare și cel al profesorului în învățământul secundar. Calculele se vor face în baza numărului de elevi înregistrați la data de 1 octombrie a fiecărui an școlar.

Proiectul documentului a fost consultat cu OLSDÎ, Federația Națională a Sindicatului de ramură, cadrele de conducere și didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal.

Articolul precedentÎn ultimii ani a rămas în urmă pregătirea specialiștilor în agricultură, inclusiv care să utilizeze tehnologiile moderne, analiză
Articolul următorMai multe companii din domeniul transportului internațional cer implicarea Președintei Sandu în destructurarea unei scheme infracționale

Postari relevante:

  • 9-mircea-baciu
    Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova
  • 525677727_1146607267500691_6864807705288870727_n-600x400
    În perioada 1–7 august este marcată Săptămâna mondială de promovare a alăptării

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.771)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (469)
  • Geopolitică (807)
  • Important (10.501)
  • Internațional (147)
  • Justiție (285)
  • Politică (6.306)
  • Social (1.510)
  • Uncategorized @ro (27)

Articole recente

  • Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova 3 august 2026
  • În perioada 1–7 august este marcată Săptămâna mondială de promovare a alăptării 3 august 2026
  • Maia Sandu îndeamnă autoritățile locale să finalizeze procesul de amalgamare voluntară 3 august 2026
  • PLDM solicită Guvernului să intervină urgent pentru protejarea fermierilor și a pieței agricole interne 3 august 2026
  • Proiectul de lege referitor la contractele de credit pentru bunuri imobile rezidențiale, consultat cu părțile interesate 3 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova 3 august 2026
  • În perioada 1–7 august este marcată Săptămâna mondială de promovare a alăptării 3 august 2026
  • Maia Sandu îndeamnă autoritățile locale să finalizeze procesul de amalgamare voluntară 3 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3316)
    • august (15)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate