Alexandr Stoianoglo, fost candidat la alegerile prezidențiale și fost procuror general, spune că o soluție, în contextul politic de moment, ar fi congresele cetățenești și nu partidele politice. Totodată, despre implicarea în alegerile parlamentare el spune că va anunța mai târziu, urmare a acestor adunări ale cetățenilor. „Experiența mea arată: dincolo de partidele politice, există […]
Prioritățile cooperării în sectorul energetic, discutate cu reprezentanții Agenției Italiene pentru Cooperare și Dezvoltare și Administratorul Serviciilor Energetice
Ministerul Energiei recent a găzduit o întrevedere cu reprezentanții Agenției Italiene pentru Cooperare și Dezvoltare (AICS) și ai GSE – Administratorul Serviciilor Energetice din Italia. Scopul principal al întâlnirii a fost evaluarea progresului cooperării în domeniul energetic și stabilirea noilor priorități pentru perioada 2025-2027. În cadrul întrevederii, secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, […]
Irina Vlah – un nou apel către cetățeni: În aceste vremuri grele, avem o singură soluţie – să fim uniţi şi să facem tot posibilul ca să grăbim plecarea incompetenţilor şi corupţilor de la guvernare
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a venit cu un apel către cetățeni. Ea spune că, „țara noastră, Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa ca stat independent”, dar și că „în aceste vremuri grele, avem o singură soluţie – să fim uniţi, să ne susţinem reciproc şi să […]
Reuniune QUINT la Chișinău: R. Moldova, România, Ucraina, UE și SUA își consolidează eforturile pentru modernizarea coridoarelor strategice din regiunea Dunării
Reuniunea ministerială de nivel înalt în format QUINT a întrunit ieri la Chișinău reprezentanți ai Republicii Moldova, României, Ucrainei, SUA și ai UE pentru a discuta despre prioritățile comune în dezvoltarea infrastructurii de transport și a coridoarelor strategice care conectează regiunea Dunării. Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a deschis reuniunea, subliniind importanța […]
ro
ru