În Republica Moldova vor fi create Agenții Teritoriale pentru Educație (ATE), care vor înlocui actualele direcții, secții și departamente raionale și municipale de învățământ. Această prevedere se regăsește în proiectul de lege privind reforma „Restart în educație”, aprobat în prima lectură de Parlament. Potrivit documentului, ATE vor funcționa în subordinea Ministerului Educației și Cercetării și vor administra […]
Trei persoane, vizate într-o investigație jurnalistică, au fost condamnate la închisoare cu suspendare pentru corupere electorală
La 30 iulie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut vinovată o persoană pentru comiterea infracțiunii de corupere electorală, stabilindu-i o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 3 ani, cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe aceeași perioadă. Alte două persoane au fost recunoscute vinovate de complicitate la coruperea electorală, fiindu-le stabilite pedepse cu […]
Scriitorii și editurile din Republica Moldova vor avea acces la noi oportunități de promovare și finanțare europeană
Scriitorii, traducătorii și editurile din Republica Moldova vor avea acces la noi programe de susținere a traducerii, editării și promovării operelor literare pe piețele europene. Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului privind aderarea Ministerului Culturii la rețeaua europeană de literatură TRADUKI. Prin intermediul rețelei, profesioniștii din sector vor putea solicita finanțare pentru traducerea și […]
CEC: Orice tergiversare a procesului de modificare a legislației ar putea împiedica organizarea alegerilor din Găgăuzia la 15 noiembrie
În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la pretinsa inacțiune a Comisiei în vederea apărării drepturilor electorale ale locuitorilor din UTA Găgăuzia, dar și timpul de examinare a propunerilor pentru modificarea legislației electorale, inclusiv în vederea reglementării modului de organizare a alegerilor din UTA Găgăuzia, Comisia Electorală Centrală consideră necesar să prezinte succesiunea etapelor […]
ro
ru