Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere oficială cu Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Dong Zhihua, care a efectuat o vizită de curtoazie la Primăria Chișinău, în cadrul căreia au fost abordate subiecte de interes comun privind dezvoltarea cooperării bilaterale la nivel local. Potrivit edilului, discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării dintre […]
(INTERVIU) Mircea Baciu: Avem o strategie de dezvoltare clară, pe care o implementăm consecvent, iar rezultatele sunt pe măsură
Interviu cu Mircea Baciu, CEO al Grupului de companii „Almigor” (reţeaua de magazine „Bomba” Domnule Baciu, se apropie de final anul 2025. Cum a fost acesta pentru afacerea dumneavoastră? M.B.: În anul 2025, am urmat trendul ascendent de dezvoltare, care a fost unul constant în ultimii ani, chiar dacă ne-am confruntat şi cu unele provocări. Încă […]
Petr Vlah: Vă felicit, dragi găgăuzi, cu aniversarea a 31-a de la crearea autonomiei găgăuze, şi vă doresc să aveţi parte de tot binele din lume!
Politicianul Petr Vlah a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia celei de-a 31-a aniversări a Unității Administrativ-Teritoriale Găgăuzia (UTAG). El afirmă că, constituirea autonomiei găgăuze a fost un pas corect, pentru că astfel s-a găsit o soluţie paşnică pentru un conflict care devenea tot mai pronunţat. „Soluţia identificată atunci, ne-a permis să trăim în […]
Modernizarea instituțională a Serviciului Vamal – în centrul discuțiilor cu partenerii internaționali
În continuarea discuțiilor din cadrul ședinței Comitetului de Coordonare, conducerea Serviciului Vamal a desfășurat o ședință de lucru, în format online, cu reprezentanții Centrului pentru Întreprinderi Private Internaționale (CIPE) și ai Global Alliance for Trade Facilitation (GATF), în contextul implementării proiectului „Reforme comerciale pentru integrarea în UE: Consolidarea guvernanței și a sistemelor SPS în Republica […]
ro
ru