• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
dmitri torner (1)
17 decembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Dmitri Torner, despre salariile unor conducători de instituţii: Nu trebuie să ne întrebăm dacă salariile sunt mari sau mici, ci dacă sunt pe măsura performanţelor acestor conducători

Dmitri Torner, lider al Partidului „NOI-Noua Opțiune Istorică”, consideră că, conducătorii întreprinderilor de stat ar trebui remunerați în baza indicatorilor de performanță. „În ultimele zile, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este preconizata plafonare a salariilor mai multor conducători de instituţii, despre care se spune că ar primi lunar sume astronomice. Astfel, […]

Citeste mai mult 0
pldm (1)
17 decembrie 2025 În Actual, Important, Politică

PLDM își exprimă susținerea fermă și explicită față de revendicările cadrelor didactice din Republica Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), printr-o declarație, își exprimă susținerea fermă și explicită față de revendicările cadrelor didactice din Republica Moldova, care au ajuns într-un punct critic al răbdării și al rezistenței profesionale.  „Solicitările profesorilor nu reprezintă un gest de presiune politică și nici o reacție emoțională de moment, ci consecința firească a unei […]

Citeste mai mult 0
Screenshot 2025-12-17 104840
17 decembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Blocaj în CMC: bugetul municipiului Chișină pentru 2026, în continuare amânat

Municipiul Chișinău riscă să intre în anul 2026 fără un buget aprobat, avertizează consilierul municipal MAN, Corneliu Pîntea. Potrivit acestuia, situația este cauzată de boicotul fracțiunilor PAS și PSRM, care lipsesc de la ședințele CMC. Potrivit acestuia, cele două fracțiuni nu s-au prezentat la nouă ședințe consecutive, fapt care a dus la blocarea activității CMC […]

Citeste mai mult 0
004-briefing
17 decembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Vlad Batrîncea a prezentat inițiativele PSRM în domeniul protecției mediului și al dezvoltării regionale

Vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, împreună cu consilierii Ion Perju și Victor Poleacov, au prezentat inițiativele fracțiunii parlamentare PSRM în domeniul protecției mediului și al dezvoltării regionale. Vicepreședintele Parlamentului a declarat că bugetul propus de Guvern pentru anul 2026 nu prevede o dezvoltare strategică a statului pe direcții-cheie. În acest context, PSRM înaintează propriile […]

Citeste mai mult 0

Navigare în articole

Mai noi 1 … 754 755 756 757 758 … 2.089 Mai vechi

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.356)
  • Bloguri (387)
  • Breaking (1.365)
  • Economie (466)
  • Geopolitică (781)
  • Important (10.082)
  • Internațional (147)
  • Justiție (271)
  • Politică (5.986)
  • Social (1.406)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Ministerul Justiției: Hotărârea CC oferă o clarificare necesară pentru aplicarea coerentă a Constituției și pentru un cadru juridic previzibil 9 iulie 2026
  • Fiodor Gagauz, după decizia CC: Legea nu poate fi modificată în funcție de interesele partidului de guvernare 9 iulie 2026
  • Irina Vlah, reacție la decizia CC: Este dureros să vezi cum cei de la PAS distrug ceea ce au construit alții 9 iulie 2026
  • Petr Vlah, după decizia CC: Trebuie să recunoaștem că s-a creat un precedent periculos care poate genera consecințe negative pentru Autonomie în timp 9 iulie 2026
  • Igor Grosu și-a cerut scuze: Puterea investigațiilor jurnalistice de a arăta problemele este esențială 9 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ministerul Justiției: Hotărârea CC oferă o clarificare necesară pentru aplicarea coerentă a Constituției și pentru un cadru juridic previzibil 9 iulie 2026
  • Fiodor Gagauz, după decizia CC: Legea nu poate fi modificată în funcție de interesele partidului de guvernare 9 iulie 2026
  • Irina Vlah, reacție la decizia CC: Este dureros să vezi cum cei de la PAS distrug ceea ce au construit alții 9 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (2897)
    • iulie (158)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate