Anul 2022 a fost cel mai lovit de crize din istoria Republicii Moldova. Este vorba în principal de criza energetică, înregistrată la scurt timp după criza pandemică, și alimentată de criza războiului din Ucraina. Aceste trei crize au avut impact major asupra pieței valutare, chiar mai mare decât jaful bancar din 2014. Veaceslav Ioniță, expert […]
Analiză: După trei ani de criză, care a dus la scăderea consumului populației, în 2023 vom avea o restabilire
În 2021 a fost înregistrată o reducere a creditelor de consum, cauzată de scăderea puterii de cumpărare a populației, de măsura Băncii Naționale a Moldovei (BNM) de a înăspri politica monetară, dar și de îngrijorarea moldovenilor privind perspectiva lor economică. Moldovenii, anul trecut, au avut o percepție sumbră privind câștigurile lor financiare, fapt ce i-a […]
Proiectele de legi privind activitatea SIS: între necesități, riscuri și impact
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat și cu sprijinul Fundației Hanns Seidel, a organizat marți, 20 decembrie 2022, a opta și ultima dezbatere publică din acest an în formatul #EUDebatesCafe, cu titlul „Proiectele de legi privind activitatea SIS: între necesități, riscuri și impact”. Invitații la eveniment, care a fost moderat de Mihai […]
„Lupta cu propaganda sau războiul declarat libertății de exprimare?” Declarația finală a conferinței organizate de portalul enews.md si Intellect Group
La conferința de ieri au participat reprezentanți ai presei și ai societății civile, deputați în Parlamentul Moldovei, experți, activiști pentru drepturile omului, avocați și politicieni. În urma conferinței, a fost adoptată o Declarație. Textul documentului va fi expediat tuturor misiunilor diplomatice și structurilor internaționale. DECLARAȚIE Pentru protejarea libertății de exprimare și a pluralismului de opinii […]
ro
ru