www.politics.md În pofida faptului că parcurgem o perioadă marcată de bătălia cu pandemia, resetarea Executivului moldovean prin cooptarea Partidului Democrat la guvernare încă mai produce reacții și rumori în rândul cetățenilor interesați de viața politică. Liderii politici cu atât mai mult nu stau să piardă timp. Între toate, s-a remarcat Maia Sandu care a declarat […]
Calmul judecătorilor constituționali
Victor Nichituș Curtea Constituțională se va pronunța la 7 mai pe marginea contestării Legii nr. 57 din 23 aprilie curent cu privire la Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și cel al Federației Ruse referitor la creditul de 200 milioane de euro. Până atunci judecătorii constituționali îndeamnă partidele politice, societatea civilă și instituțiile de informare în […]
Demersul de ajutor al Moldovei trimis la NATO este abundent, dar și irealist
www.ipn.md În loc să accentueze necesitățile strategice în combaterea efectelor pandemiei, cum ar fi echipamentul pentru protecția medicilor, Chișinăul a formulat o solicitare abundentă către NATO, care face irealistă implementarea sa, scrie cercetătorul Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN. Politologul accentuează faptul că Moldova se numără printre părțile eligibile pentru asistența euro-atlantică […]
Decizia Curții Constituționale în ”speța Chicu” a desconsiderat principiile Dreptului Constituțional
Vitali Catană Decizia Curții Constituționale în ”speța Chicu” este cel puțin de neînțeles pentru că este întemeiată pe o motivare care nesocotește natura și esența a ceea ce este definit prin instituția angajării răspunderii. Curtea a invocat încălcarea procedurii, constatând faptul că ședința anunțată în vederea prezentării angajării răspunderii nu a fost deliberativă din cauza […]
ro
ru