Premierul desemnat Vasile Tofan a continuat consultările ieri – cu reprezentanții societății civile, ai sindicatelor și ai patronatelor. „Venim din domenii diferite și vedem uneori lucrurile diferit – este firesc. Tocmai de aceea avem nevoie de aceste discuții, ca să punem pe masă perspectivele reale, să înțelegem mai bine problemele și să găsim soluții care […]
Alexei Paniș: Aproape 2 ani și 6 luni i-a trebuit Procuraturii Anticorupție ca să confirme că împotriva unui judecător au fost falsificate probe
Fostul judecător Alexei Paniș a spus că „aproape 2 ani și 6 luni. Atât i-a trebuit Procuraturii Anticorupție ca să confirme” ceea ce eu știa de la început – „că împotriva unui judecător au fost falsificate probe, cu un singur scop, să nu i se permită accesul la plafonul de vârstă. Astăzi există o persoană […]
Ministrul Junghietu: Este mai prudent ca majorarea tarifului la gaz să fie făcută acum, în perioada verii
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu a venit cu un comentariu la majorarea tarifelor la gazele naturale. „Înțeleg foarte bine că orice majorare de tarif este resimțită de cetățeni. Nimeni nu-și dorește facturi mari, dar este important să explicăm de ce ajustarea tarifelor este uneori inevitabilă. Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante rute pentru comerțul […]
Irina Vlah revine la propunerea de a institui salariile solidarităţii sociale: Voi cere acest lucru noului premier
Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a propus repetat inițiativa privind instituirea salariilor solidarității sociale. „Acum jumătate de an, după mai multe discuţii cu cetăţenii din diferite raioane ale Republicii Moldova şi la propunerea lor, am lansat iniţiativa instituirii salariilor solidarităţii sociale. Ideea a fost una simplă – atâta timp cât majoritatea populaţiei se confruntă […]
ro
ru