„Republica Moldova este o țară independentă și suverană. Condamnăm orice tentativă de atentare asupra valorilor consfințite în Constituția țării noastre. Respectarea statului de drept și a voinței cetățenilor este fundamentală pentru viitorul țării” – a declarat Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională. Politicianul a mai spus în context: „Vom apăra ferm aceste principii și parcursul […]
Tehnologiile avansate pentru diagnosticul și tratamentul cancerului, susținute printr-un cadru legal actualizat
Acceleratoarele de particule vor fi reglementate explicit în legislația națională. Comisia pentru protecție socială, sănătate și familie va propune Parlamentului examinarea în prima lectură a proiectului de modificare a Legii privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare și radiologice. Inițiativa legislativă aparține președintelui comisiei, Adrian Belîi, și transpune parțial în legislația națională prevederile Directivei europene de […]
Pavel Voicu participă la cel de-al XIV-lea Forum Juridic Internațional de la Sankt Petersburg
Deputatul PSRM Pavel Voicu, vicepreședinte al Comisiei parlamentare drept, numiri și imunități, participă în perioada 24–26 iunie la cea de-a XIV-a ediție a Forumului Juridic Internațional de la Sankt Petersburg, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din spațiul eurasiatic. Agenda forumului cuprinde peste 100 de evenimente dedicate celor mai actuale subiecte din domeniul […]
Tradițiile care unesc generații: copii și deputate au celebrat ia și portul popular la Parlament
Simbolurile tradiționale, creativitatea și dialogul dintre generații s-au întâlnit la Parlament, unde copii și deputate au marcat împreună Ziua Universală a Iei și Ziua Națională a Portului Popular printr-un atelier de creație dedicat patrimoniului cultural. Organizat în parteneriat cu comunitatea „Șezătoarea Basarabiei”, evenimentul a oferit participanților ocazia de a descoperi frumusețea tradițiilor populare și de […]
ro
ru