• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
1W8A3594
25 martie 2026 În Actual, Important, Justiție

Progresele în reforma justiției, discutate cu oficialii Comisiei Europene

Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a avut o întrevedere cu Adrienn Kiraly, directoarea din cadrul Directoratului General pentru Extindere și Vecinătate Estică al Comisiei Europene, precum și cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, privind progresele înregistrate și pașii următori în reforma justiției. Părțile au discutat despre statutul implementării evaluării externe […]

Citeste mai mult 0
buzu
25 martie 2026 În Actual, Important, Politică

Procesul de amalgamare voluntară, simplificat de Guvern

Procesul de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale va fi mai simplu, mai flexibil și mai adaptat nevoilor comunităților. Modificările care îmbunătățesc acest mecanism au fost aprobate, astăzi, de Guvern. Acestea au fost elaborate în urma unui amplu proces de consultare publică, la care au participat peste 4.500 de primari și cetățeni.  „Vom fi mereu alături pentru a […]

Citeste mai mult 0
burduja
25 martie 2026 În Actual, Important, Politică

Deputat PSRM: Oamenii au nevoie de claritate și măsuri reale de sprijin

Deputatul PSRM Petru Burduja a criticat dur inițiativa Guvernului privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, discutată în această seară în Parlament. Petru Burduja a amintit că fracțiunea socialiștilor a avertizat din timp autoritățile despre riscurile de pe piața energetică: „Am spus că problema nu ține doar […]

Citeste mai mult 0
pldm (1)
25 martie 2026 În Actual, Important, Politică

PLDM, despre instituire stării de urgență: Am constatat existența unor deficiențe juridice, incoerențe factuale și riscuri sistemice

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a examinat proiectul privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic și documentele conexe și a constatat existența unor deficiențe juridice, incoerențe factuale și riscuri sistemice care pun sub semnul întrebării legalitatea, proporționalitatea și necesitatea inițiativei.  PLDM se arată îngrijorat de intenția PAS de a reveni la practici de […]

Citeste mai mult 0

Navigare în articole

Mai noi 1 … 624 625 626 627 628 … 2.722 Mai vechi

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.150)
  • Bloguri (397)
  • Breaking (1.374)
  • Economie (478)
  • Geopolitică (814)
  • Important (10.892)
  • Internațional (147)
  • Justiție (294)
  • Politică (6.614)
  • Social (1.627)
  • Uncategorized @ro (31)

Articole recente

  • De astăzi intră în vigoare taxarea cu TVA și accize a mai multor produse destinate pentru regiunea transnistreană 1 septembrie 2026
  • Roman Roșca: Am revenit cu emoție și recunoștință în liceul pe care l-am absolvit și care 1 septembrie 2026
  • Ministrul Perciun a revenit la instituția unde a învățat: „Este o bucurie” 1 septembrie 2026
  • Ministerul Educației: Vă dorim tuturor un an școlar cu multe descoperiri, reușite și bucurii, trăit în pace și cu încredere în viitor! 1 septembrie 2026
  • Igor Dodon felicită elevii, profesorii și părinții cu începutul noului an școlar 1 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • De astăzi intră în vigoare taxarea cu TVA și accize a mai multor produse destinate pentru regiunea transnistreană 1 septembrie 2026
  • Roman Roșca: Am revenit cu emoție și recunoștință în liceul pe care l-am absolvit și care 1 septembrie 2026
  • Ministrul Perciun a revenit la instituția unde a învățat: „Este o bucurie” 1 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3708)
    • septembrie (7)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate