• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
518365565_1187119893459956_5624698658579780103_n
19 iulie 2025 În Actual, Important, Politică

Igor Dodon: Nu suntem nici pro-ruși, nici pro-europeni – suntem pro-moldoveni. Apărăm interesul nostru național

Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu participanții la Forumul Republican „Parlamentul Tinerilor”, organizat de aripa de tineret a PSRM – „Garda Tânără”. Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată, iar tinerii socialiști au fost interesați să afle opinia liderului PSRM atât despre procesele politice actuale din țară și de peste hotare, […]

Citeste mai mult 0
cec2
19 iulie 2025 În Actual, Important, Politică

CEC sesizează Ministerul Justiției în vederea limitării activității și dizolvării în privința a patru partide politice

Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de astăzi, a constatat că 58 de formațiuni politice, din cele 66, au prezentat în termen (până la data de 15 iulie curent), prin intermediul SSI „Control Financiar, rapoartele privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2025. Conform informațiilor, Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” a […]

Citeste mai mult 0
irina (3)
19 iulie 2025 În Actual, Important, Politică

Irina Vlah acuză amestecul MAE în campania electorală: Popșoi trebuie să dea dovadă de transparență

Partidul „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, cere Ministerului Afacerilor Externe să asigure transparență maximă în perioada electorală și îl acuză pe vicepremierul Mihai Popșoi de un posibil amestec în campania pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Într-un comunicat de presă emis de formațiune, Irina Vlah atrage atenția asupra riscurilor de folosire politică a […]

Citeste mai mult 0
518370737_1210964227742297_4887507036346300642_n
18 iulie 2025 În Actual, Important, Politică

Consiliul European a adoptat al 18-lea pachet de măsuri restrictive economice și individuale pentru Federația Rusă

Consiliul European a adoptat astăzi al 18-lea pachet de măsuri restrictive economice și individuale, care vizează sectoarele energetic, bancar și militar ale Rusiei, precum și comerțul acesteia cu UE, subliniind toată responsabilitatea Rusiei pentru continuarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Printre principalele măsuri se numără reducerea plafonului de preț pentru petrolul rusesc impus de G7. […]

Citeste mai mult 0

Navigare în articole

Mai noi 1 … 1.133 1.134 1.135 1.136 1.137 … 1.630 Mai vechi

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.051)
  • Bloguri (397)
  • Breaking (1.374)
  • Economie (476)
  • Geopolitică (811)
  • Important (10.790)
  • Internațional (147)
  • Justiție (292)
  • Politică (6.521)
  • Social (1.611)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Vasile Tofan împreună cu fiul său au traversat în înot strâmtoarea Bosfor: A fost mai rapid decât mine! 23 august 2026
  • Socialiștii au cinstit memoria eliberatorilor Moldovei la Complexul memorial „Capul de pod Șerpeni” 23 august 2026
  • Irina Vlah a fost desemnată „Cetățean de Onoare al municipiului Comrat”, chiar de Ziua Orașului 23 august 2026
  • Ion Ceban: Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă 22 august 2026
  • Ministrul Mediului: Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului Nistru 22 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan împreună cu fiul său au traversat în înot strâmtoarea Bosfor: A fost mai rapid decât mine! 23 august 2026
  • Socialiștii au cinstit memoria eliberatorilor Moldovei la Complexul memorial „Capul de pod Șerpeni” 23 august 2026
  • Irina Vlah a fost desemnată „Cetățean de Onoare al municipiului Comrat”, chiar de Ziua Orașului 23 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3606)
    • august (305)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate