• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
dodon
23 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

Igor Dodon: cetățenii își doresc o Moldovă suverană, neutră, cu relații echilibrate atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Federația Rusă

Cu ocazia celor 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate, în incinta Parlamentului Republicii Moldova a avut loc masa rotundă cu genericul „Suveranitatea permanentă – valoare constituțională și fundament al statalității Republicii Moldova”, organizată de Asociația Obștească „Institutul Justiției Constituționale”. Evenimentul a reunit juriști, experți în drept constituțional, reprezentanți ai societății civile și […]

Citeste mai mult 0
irina
23 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

Irina Vlah: Faptul că cineva a confiscat puterea, a capturat statul şi îşi bate joc de suveranitatea noastră, de independenţă şi democraţie nu înseamnă că trebuie să lăsăm mâinile în jos

Irina Vlah, preşedinte al Partidului Republican „Inima Moldovei”, în cadrul discursului său, la masa rotundă „Suveranitatea permanentă – Valoarea constituțională și temeiul statalității Republicii Moldova”, dedicată împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Declarației de suveranitate, a declarat că, pe data de 23 iunie 1990, a fost adoptată Declaraţia de Suveranitate, „care a fost […]

Citeste mai mult 0
maia sandu
23 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

Liderii Moldovei, alături de cetățeni, la Marșul Suveranității

Astăzi, începând cu ora 19:00, Președinta Maia Sandu va participa la Marșul Suveranității, alături de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Prim-ministrul Dorin Recean, precum și de numeroși cetățeni. Marșul va porni de la monumentul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici, amplasat la intrarea principală în Parcul „Valea Morilor”, pe strada Alexei Mateevici din Chișinău. La finalul […]

Citeste mai mult 0
508856869_1186564026848984_1735854379878472778_n
23 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

23 iunie – Moldova celebrează parcursul său european început oficial în 2022

Pe 23 iunie 2022, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Republicii Moldova și i-a acordat statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Astfel, UE și-a reafirmat rolul de principal partener strategic al Moldovei, oferind sprijin constant pentru reforme esențiale în domeniul statului de drept, al drepturilor omului, al libertății presei și al […]

Citeste mai mult 0

Navigare în articole

Mai noi 1 … 1.192 1.193 1.194 1.195 1.196 … 1.630 Mai vechi

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.051)
  • Bloguri (397)
  • Breaking (1.374)
  • Economie (476)
  • Geopolitică (811)
  • Important (10.790)
  • Internațional (147)
  • Justiție (292)
  • Politică (6.521)
  • Social (1.611)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Vasile Tofan împreună cu fiul său au traversat în înot strâmtoarea Bosfor: A fost mai rapid decât mine! 23 august 2026
  • Socialiștii au cinstit memoria eliberatorilor Moldovei la Complexul memorial „Capul de pod Șerpeni” 23 august 2026
  • Irina Vlah a fost desemnată „Cetățean de Onoare al municipiului Comrat”, chiar de Ziua Orașului 23 august 2026
  • Ion Ceban: Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă 22 august 2026
  • Ministrul Mediului: Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului Nistru 22 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan împreună cu fiul său au traversat în înot strâmtoarea Bosfor: A fost mai rapid decât mine! 23 august 2026
  • Socialiștii au cinstit memoria eliberatorilor Moldovei la Complexul memorial „Capul de pod Șerpeni” 23 august 2026
  • Irina Vlah a fost desemnată „Cetățean de Onoare al municipiului Comrat”, chiar de Ziua Orașului 23 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3606)
    • august (305)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate