Miercuri, 29 ianuarie, Partidul Republican INIMA MOLDOVEI a desfășurat un flashmob la clădirea Guvernului, în cadrul căruia au fost transmise, pentru miniștrii PAS, mai multe facturi la gaz și energie electrică adunate de la cetățeni în timpul campaniei „Factura de sub brad”, lansată la începutul acestui an. „Scopul nostru este să îi familiarizăm pe membrii […]
PSDE s-a întrunit în ședință extinsă a Biroului Permanent
Partidul Social Democrat European (PSDE) s-a întrunit în ședința extinsă a Biroului Permanent al formațiunii, cu participarea Președinților Organizațiilor Teritoriale. În debut, Președintele PSDE, Tudor Ulianovschi, a făcut o radiografie a principalelor activități ale partidului după cel de-al XI Congres Extraordinar al formațiunii, între care: consolidarea Organizațiilor Teritoriale existente, crearea de noi Organizații, atragerea de […]
Igor Munteanu a adresat câteva întrebări Premierului în contextul asistenței oferite de UE în criză
Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), spune că sunt o serie de întrebări cu privire la asistența de criză oferită de Uniunea Europeană (UE) și la aceste întrebări trebuie să răspundă prim-ministrul Dorin Recean. „Pe un fundal depresiv, cu jurnale zilnice despre energia care se achiziționează pentru ziua următoare, ajung și vești […]
Vlad Filat – către instituțiile europene: Achiziția gazelor naturale destinate R. Moldova să fie realizată direct de către UE. Astfel, se va elimina riscul corupției sau de deturnare a acestor resurse vitale
Vlad Filat, fost prim-ministru al Republicii Moldova, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova, se adresează Consiliului European, Parlamentului European și Comisiei Europene, venind cu o serie de propuneri, inclusiv ca „achiziția gazelor naturale destinate Republicii Moldova, inclusiv si regiunii transnistrene, să fie realizată direct de către Uniunea Europeană, iar acestea să fie livrate sub […]
ro
ru