„Da, instituțiile au greșit, eu am greșit atunci când nu am verificat suplimentar anumite informații în CV despre fostul director „Moldatsa”. M-am concentrat mai mult pe analiza rezultatelor financiare ale companiei, care erau cu mult îmbunătățite. Însă eu nu mi-am schimbat valorile nici pe o secundă. În continuare cred că oamenii, indiferent de funcții sau […]
Dmitri Torner: De ce reforma fiscală trebuie pusă pe pauză
Dmitri Torner, lider al Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”, afirmă că reforma fiscală trebuie pusă pe pauză și cel mai important, în opinia sa, este ca documentul „să reprezinte rezultatul unui consens cât mai larg, obţinut prin dialog”. „Autorităţile anunţă o amplă reformă fiscală, care ar urma să fie implementată începând cu anul viitor. Aceasta […]
Starea de alertă în sectorul energetic a încetat
Începând de astăzi, a încetat starea de alertă în sectorul energetic, instituită la 25 aprilie 2026 pentru o perioadă de 60 de zile, întrucât analiza indicatorilor de risc nu indică necesitatea prelungirii acesteia. Odată cu încetarea stării de alertă, începe procesul de elaborare a unui raport integrat privind măsurile aplicate și impactul acestora, care va […]
Un grant al BIRD va finanța studiile pentru o nouă centrală de cogenerare la Chișinău
Comisia pentru politică externă a aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) privind un grant de circa 1,7 milioane de dolari. Banii vor fi utilizați de Ministerul Energiei pentru elaborarea documentației tehnice, a studiilor de fezabilitate și a evaluărilor de mediu și sociale necesare construcției unei noi centrale […]
ro
ru