În contextul negocierilor tehnice lansate în luna martie pentru toate capitolele de negociere, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a participat, la invitația președinției cipriote, la discuții în cadrul Grupului de lucru pentru extindere și țările aflate în proces de negocieri pentru aderare la UE (COELA). „Am relatat despre progresele înregistrate pe Clusterul 3 – […]
PSRM continuă campania de curățenie și îngrijire a mormintelor veteranilor
Activiștii Partidului Socialiștilor și ai organizației de tineret a PSRM din Bălți și Nisporeni au organizat acțiuni de salubrizare în parcurile locale. Iar în Chișinău, Drochia și Briceni, au fost aduse în ordine mormintele veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial. Memoria, respectul și faptele concrete sunt ceea ce ne unește. Pe 9 mai ne întâlnim […]
CEC a desfășurat consultări publice privind amendarea Codului electoral și a legislației conexe
Comisia Electorală Centrală, în cooperare cu Institutul Republican Internațional (IRI Moldova) și Asociația Promo-LEX, a organizat consultări publice dedicate propunerilor de amendare a Codului electoral nr. 325/2022 și legislației conexe. Evenimentul a reunit reprezentanți ai partidelor politice, societății civile, experți și reprezentanți ai autorităților publice, având drept scop consolidarea transparenței și eficienței procesului democratic, în […]
Republica Moldova a participat pentru prima dată la lucrările Consiliului Executiv UNESCO în calitate de stat membru
Republica Moldova a luat parte, la începutul săptămânii curente, la lucrările în plen ale Consiliului Executiv UNESCO. Această participare reprezintă prima prezență a țării noastre în acest for, în calitate de stat membru pentru mandatul 2025 – 2029. Delegația Republicii Moldova a fost condusă de ambasadoarea cu misiuni speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Corina […]
ro
ru