Astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului Republicii Moldova, deputata PSRM Ala Ursu-Antoci a solicitat includerea pe ordinea de zi a audierii ministrului Finanțelor, Adrian Gavriliță, în legătură cu stoparea programului „Prima Casă”. ”Solicităm prezentarea motivelor care au stat la baza acestei decizii, precum și a impactului pe care această măsură îl are atât asupra […]
Republica Moldova a mai denunțat un acord cu CSI
Parlamentul a denunțat Acordul cu Comunitatea Statelor Independente (CSI) și alte state ex-sovietice privind împărțirea parcurilor de inventar ale vagoanelor marfare și containerelor ale fostului Minister al Căilor de Comunicații al URSS, semnat în ianuarie 1993. Denunțarea a fost propusă de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Autorii au precizat că scopul tratatului a fost asigurarea continuității […]
Irina Vlah – din nou, către deputați: Iniţiaţi modificarea articolului 337 din Codul Penal! Egalaţi atacurile la adresa statalităţii Republicii Moldova cu trădarea de patrie!
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a constatat că deputații au picat testul – dintre cei 101 deputați nu s-a găsit niciunul care să inițieze modificarea Codului Penal, astfel încât apelurile la lichidarea independenței Republicii Moldova să fie considerate infracțiuni grave și pedepsite cu închisoare reală. Liderul politic a amintit că, trei luni în urmă, a venit […]
Ramiz Ansarov, numărul 1 în buletinul de vot – cu tractorul la Primărie: „Scopul meu este să unesc orheienii”
Candidatul independent la alegerile pentru funcția de primar la orașului Orhei, Ramiz Ansarov a venit astăzi în fața Primăriei orașului cu tractorul, iar susținătorii săi, echipați în uniforme, l-au ajutat să aranjeze mai multe cutii, care simbolic reprezentau planurile posibilului viitor edil al orașului. Ordine în întreprinderile municipale, stabilitate în dezvoltare, oportunități pentru tineri, trotuare […]
ro
ru