Începând de astăzi, în Republica Moldova a intrat în vigoare starea de urgență, care a fost instituită pe o perioadă de 60 de zile. Pentru malul drept au fost finalizate achizițiile de gaze naturale pentru întreg sezonul de iarnă, iar stocurile de gaze pentru începutul anului 2025 sunt estimate la aproximativ 110 milioane de metri […]
Interes record din partea cetățenilor pentru procurarea valorilor mobiliare de stat
La mijlocul perioadei de subscriere, lansată pe 6 decembrie, în care persoanele fizice pot procura valori mobiliare de stat (VMS) prin intermediul platformei www.evms.md, investițiile în obligațiuni de stat au depășit volumul indicativ al emisiunii, stabilit la 50 de milioane de lei. Din acest motiv, Ministerul Finanțelor anunță că va emite obligațiuni de stat pentru a […]
Guvernul a aprobat proiectul de instituire a stării de urgență în Republica Moldova, pentru 60 de zile
În Republica Moldova ar urma să fie instituită stare de urgență, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie. Decizia a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, la propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale. Documentul urmează a fi transmis Parlamentului pentru examinare și adoptare. Această măsură este necesară în contextul riscurilor majore […]
Planul de acțiuni anticriză în sectorul energiei electrice – aprobat de Guvern. Conține 29 de scenarii de criză!
Guvernul consolidează capacitatea de răspuns a autorităților în fața riscurilor din sectorul electroenergetic prin dezvoltarea unui cadru juridic clar pentru prevenirea și gestionarea crizelor. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Regulamentul privind situațiile excepționale în sectorul electroenergetic și Planul de Acțiuni aferent, elaborate de Ministerul Energiei. Documentul cuprinde 29 de scenarii de criză […]
ro
ru