• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

Dorin Recean a avut o întrevedere cu președinta Parlamentului European

20250604-1ES_1848

Sprijinul constant în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și reformele pe care le implementează țara noastră au fost printre subiectele abordate de către prim-ministrul Dorin Recean la întrevederea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la Bruxelles. 

Șeful Executivului de la Chișinău și-a exprimat recunoștința pentru ajutorul oferit în forul legislativ european și pentru încrederea în puterea moldovenilor de a-și construi un viitor în pace și bunăstare. Premierul Dorin Recean a accentuat, în special, aprobarea recentă a Planului de Creștere pentru Republica Moldova, un ajutor în valoare de 1,9 miliarde de euro.

„Vom face tot ce ne stă în putere pentru a fi pregătiți de aderare până în 2028, iar Republica Moldova să fie nu doar sprijinită, dar și reprezentată în Parlamentul European în calitate de membru al UE”, a accentuat prim-ministrul Dorin Recean.

Întrevederea a avut loc în contextul vizitei premierului la Bruxelles, cu ocazia participării la cea de-a noua reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Articolul precedentMark Tkaciuk: Niciun alt regim nu a ajuns la un asemenea nivel de cinism și impunitate
Articolul următorAlegătorii își pot declara noul loc de ședere

Postari relevante:

  • 20251105-1ES_2753
    Noua conducere a Cancelariei de Stat a fost prezentată echipei, de prim-ministrul Alexandru Munteanu
  • batryncha
    Vlad Batrîncea: PSRM va contesta în instanță decizia Guvernului privind închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.685)
  • Bloguri (323)
  • Breaking (1.325)
  • Economie (408)
  • Geopolitică (358)
  • Important (6.393)
  • Internațional (147)
  • Justiție (148)
  • Politică (3.174)
  • Social (604)
  • Uncategorized @ro (11)

Articole recente

  • Noua conducere a Cancelariei de Stat a fost prezentată echipei, de prim-ministrul Alexandru Munteanu 6 noiembrie 2025
  • Vlad Batrîncea: PSRM va contesta în instanță decizia Guvernului privind închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură 6 noiembrie 2025
  • Comisia pentru politică externă a Parlamentului renunță la grupurile parlamentare de prietenie cu Rusia și Belarus 6 noiembrie 2025
  • Parlamentul se va convoca în ședință plenară pentru a constitui grupurile parlamentare de prietenie și delegațiile la organizațiile internaționale 6 noiembrie 2025
  • CEC a demarat procedura de control complex al finanțării unui bloc electoral și al unui partid politic 5 noiembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Noua conducere a Cancelariei de Stat a fost prezentată echipei, de prim-ministrul Alexandru Munteanu 6 noiembrie 2025
  • Vlad Batrîncea: PSRM va contesta în instanță decizia Guvernului privind închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură 6 noiembrie 2025
  • Comisia pentru politică externă a Parlamentului renunță la grupurile parlamentare de prietenie cu Rusia și Belarus 6 noiembrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3299)
    • noiembrie (64)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate