• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
23 iulie 2025 În Actual, Economie, Important

Încasările la impozitul pe venit din salariu în primele 6 luni ale anului 2025 au crescut cu 13,56%

salarii-in-plic-6-luni-2024png-68806d0dadeae7.85270173
Serviciul Fiscal de Stat acordă o atenție sporită prevenirii și contracarării fenomenului muncii „la negru” și a practicii de achitare a salariilor „în plic”, iar acțiunile autorității în acest sens au drept scop creșterea gradului de conformare a contribuabililor din domeniile de activitate economică cu risc sporit de a recurge la asemenea practici.

În 6 luni ale anului 2025, SFS a continuat promovarea politicilor de educație juridică și civică a salariaților, informarea și consultarea celor interesați în aplicarea corectă și eficientă a legislației în domeniul relațiilor de muncă, fiind realizate următoarele acțiuni:
  • efectuarea vizitelor fiscale la 4 034 agenți economici;
  • organizate și desfășurate 103 seminare pentru angajați și angajatorii din sectoarele cu risc înalt de neconformare privind aplicarea legislației.
Agenții economici față de care au fost întreprinse măsuri de conformare prin prisma vizitelor fiscale, pentru 6 luni ale anului 2025 au declarat obligații aferente plăților salariale în mărime de 851,4 milioane lei, în creștere cu 52,32% comparativ cu anul 2024, inclusiv:
  • la compartimentul impozitul pe venit din salariu pentru 6 luni ale anului 2025 au fost declarate obligații fiscale în mărime de 172,6 milioane lei în creștere cu 62,71%;
  • la compartimentul contribuții de asigurări sociale aferente plăților salariale, pentru 6 luni ale anului 2025 au fost declarate obligații fiscale în mărime de 491,7 milioane lei în creștere cu 49,39%;
  • la compartimentul prime de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente plăților salariale, pentru 6 luni ale anului 2025 au fost declarate obligații fiscale în mărime de 187 milioane lei în creștere cu 51,22%.
De asemenea, în rezultatul activităților desfășurate de către SFS, au fost stabilite încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă și adoptate 88 de decizii asupra cazului de încălcare a legislației, inclusiv referitor la încălcările ce vizează corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora.

În consecință, au fost calculate suplimentar la buget obligații aferente plăților salariale: impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale, prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, penalități și amenzi în sumă totală de 10,3 milioane lei, din ele achitate 6,6 milioane lei.
Astfel, pentru 6 luni ale anului 2025  au fost calculate suplimentar la buget obligații fiscale aferente plăților salariale (cu excepția penalităților și amenzilor aplicate) cu 72,27% mai puțin comparativ cu perioada anului 2024.

De asemenea, pentru 6 luni ale anului 2025, numărul controalelor fiscale în cadrul cărora au fost constatate încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă (diminuarea fondului de salarizare și obligațiilor fiscale aferente) a constituit 88 de cazuri comparativ cu 128 de cazuri pentru perioada similară a anului precedent. Suma obligațiilor suplimentar calculate per caz de control rezultativ constituie – 117 mii lei, comparativ cu – 290 mii lei pentru perioada similară a anului precedent.

Ca rezultat al măsurilor de conformare voluntară și forțată aplicate față de contribuabili pe parcursul a 6 luni ale anului 2025 și a dărilor de seamă prezentate, au fost încasate la BPN obligații aferente plăților salariale în mărime de 23,05 miliarde lei. Astfel, pentru 6 luni ale anului 2025 au fost încasate la buget obligații fiscale aferente plăților salariale cu 13,56 % mai mult comparativ cu anul 2024.

Mai multe informații vă îndemnăm să găsiți în Raportul Serviciului Fiscal de Stat privind activitățile de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru” pentru 6 luni ale anului 2025, care poate fi accesat aici.

Serviciul Fiscal de Stat reamintește că acceptarea salariului „în plic” are consecințe grave pe termen lung, atât pentru angajați, cât și pentru întreaga societate.

Salariul „în plic” înseamnă lipsă de protecție socială. Fără un venit declarat, angajatul nu beneficiază de contribuții la pensie, de asigurare medicală, de concedii plătite sau de acces la împrumuturi bancare. În cazul unui accident de muncă, boală sau pierdere a locului de muncă, cel care primește salariul în plic este complet neprotejat.

În schimb, salariul oficial este un pas spre stabilitate și un viitor sigur. Îți oferă drepturi legale, acces la servicii publice, siguranță pentru familie și contribuie la construirea unei societăți echitabile.
Articolul precedentBlocul ALTERNATIVA promovează competența și profesionalismul în politică
Articolul următorMaia Sandu efectuează o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Postari relevante:

  • NW0A1059_0
    Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională
  • BPR_0429
    Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.855)
  • Bloguri (373)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (735)
  • Important (9.581)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.588)
  • Social (1.306)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026
  • Sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, discutat la București de membrii Comisiei pentru integrare europeană 9 iunie 2026
  • Andrei Năstase: Nu poți salva statul de drept încălcând statul de drept 9 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2396)
    • iunie (159)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate