Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală în care un fost judecător este învinuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin. (1) din Codul penal). Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, învinuitul, activând în […]
Maia Sandu a discutat cu senatorul american Gary Peters despre cooperarea moldo-americană și rolul Republicii Moldova în securitatea regională
Securitatea Republicii Moldova în fața atacurilor hibride, sprijinul american și o mai mare prezență a companiilor americane în țara noastră au fost temele principale ale întrevederii de astăzi dintre Președinta Maia Sandu și senatorul democrat Gary Peters. La discuții a participat și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter. Președinta a evidențiat […]
Guvernul va organiza în fiecare an evenimentul „Moldova Pregătită”
Guvernul va organiza în fiecare an evenimentul „Moldova Pregătită”. Este vorba despre un program național al Guvernului, aflat în pregătire. Acesta va fi coordonat de Centrul Național de Management al Crizelor, cu scopul consolidării rezilienței gospodăriilor și comunităților. „De ce îl facem? După crizele din ultimii ani (pandemie, refugiați, energie, amenințări hibride), statul trece de la […]
5 candidați înregistrați în cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei
Până astăzi, 12 octombrie 2026, au fost înregistrați 5 candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei. Astfel, cei 5 candidați înregistrați, conform ordinii în buletinul de vot, sunt: 1.Fiodor Gagauz – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, 2.Alexandr Stoianoglo – independent, 3.Cornel Dudnic – independent, 4.Ivan Cîlcic – Partidul Popular Găgăuz, 5.Petr Vlah – Partidul „Noua […]
ro
ru