• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 noiembrie 2026 În Actual, Important, Social

Nouă persoane reținute într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în criptomonede

5393b955-6203-4c06-9bb9-bf1ee148093a

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai    INI, în comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, au reținut nouă persoane suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost estorcați bani de la cetățeni din mai multe țări, sub pretextul unor investiții cu venituri rapide și considerabile.

Potrivit materialelor cauzei, gruparea infracțională utiliza publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate, cărora le propunea să investească în acțiuni sau criptomonede, prin intermediul unor platforme de investiții și tranzacționare create în prealabil.

Investigațiile au stabilit că gruparea ar fi activat sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă, prezentându-se drept o echipă de experți financiari. Mai mult, persoanele recrutate pentru a activa în cadrul grupării ar fi fost supuse testării la poligraf, pentru ca organizatorii să se asigure că acestea nu vor divulga informații despre schema infracțională.

În urma măsurilor speciale de investigație și a probelor acumulate, oamenii legii au identificat activitatea grupării și au documentat rolul membrilor acesteia.

Prin urmare, aseară, au fost efectuate percheziții la centrul de apel utilizat de gruparea investigată. În urma acțiunilor, nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, inclusiv presupusul lider al grupării, au fost reținute.

Majoritatea persoanelor vizate sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din   Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană, iar altele sunt din România și Ucraina.

În continuare, în baza probelor acumulate, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive care se impun, conform prevederilor legale.

Notă: Orice persoană beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, potrivit legii.

Articolul precedentCEC informează despre numărul alegătorilor din UTA Găgăuzia la data de 6 noiembrie 2026
Articolul următorDe la începutul anului, au fost înregistrate 69 de incidente de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova

Postari relevante:

  • img - 2026-11-06T161629.163
    De la începutul anului, au fost înregistrate 69 de incidente de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova
  • găgăuzia gagauzia
    CEC informează despre numărul alegătorilor din UTA Găgăuzia la data de 6 noiembrie 2026

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.219)
  • Bloguri (413)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (894)
  • Important (11.978)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.563)
  • Social (1.862)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • De la începutul anului, au fost înregistrate 69 de incidente de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova 6 noiembrie 2026
  • Nouă persoane reținute într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în criptomonede 6 noiembrie 2026
  • CEC informează despre numărul alegătorilor din UTA Găgăuzia la data de 6 noiembrie 2026 6 noiembrie 2026
  • Igor Dodon: Intenția autorităților de a introduce regimul de vize cu Rusia, la solicitarea UE, va crea noi probleme pentru cetățenii Republicii Moldova 6 noiembrie 2026
  • Comisara europeană pentru extindere se va afla în Republica Moldova 6 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • De la începutul anului, au fost înregistrate 69 de incidente de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova 6 noiembrie 2026
  • Nouă persoane reținute într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în criptomonede 6 noiembrie 2026
  • CEC informează despre numărul alegătorilor din UTA Găgăuzia la data de 6 noiembrie 2026 6 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4795)
    • noiembrie (118)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate