• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
18 septembrie 2025 În Actual, Important, Politică

21 septembrie 2025 – termenul limită de depunere a cererilor pentru acreditarea observatorilor în cadrul alegerilor parlamentare

cec2

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că asociațiile obștești, instituțiile de instruire și cercetare în domeniul electoral din Republica Moldova, autoritățile electorale din străinătate, organizațiile internaționale, guvernele statelor străine, organizațiile neguvernamentale din străinătate, precum și experții internaționali în domeniul electoral pot solicita acreditarea observatorilor până cel târziu 21 septembrie 2025.

Asociațiile obștești/organizațiile neguvernamentale din țară sau din străinătate pot solicita acreditarea observatorilor doar dacă în statutul lor sau în alte acte interne ale acestora se prevede desfășurarea misiunilor de observare a alegerilor și/sau realizarea activităților în domeniul apărării drepturilor omului sau a valorilor democratice, promovarea democrației participative și/sau intereselor unor categorii de cetățeni. Aceste entități trebuie să aibă un organ permanent de conducere, reprezentanți autorizați și mecanisme pentru comunicare cu aceștia.

Cererea pentru acreditarea observatorilor internaționali poate fi depusă dacă entitatea a primit din partea Comisiei Electorale Centrale o invitație pentru monitorizarea alegerilor. Invitarea organizațiilor internaționale, reprezentanților guvernelor statelor străine și organizațiilor neguvernamentale din străinătate în calitate de experți internaționali, observatori internaționali poate fi făcută de către Comisia Electorală Centrală precum și prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, la solicitarea Comisiei.

Articolul precedentIgor Grosu: Noi, cei de la PAS și oamenii de bună credință, alegem să mergem înainte – Uniunea Europeană, pace și dezvoltare
Articolul următorAndrei Năstase, în Marea Britanie: Abia aștept să mă întâlnesc cu conaționalii

Postari relevante:

  • pldm
    PLDM a sesizat Procuratura Generală privind posibile infracțiuni legate de implicarea serviciilor străine în procesele electorale
  • carp
    Legislația națională privind probele electronice a fost ajustată la standardele internaționale

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.065)
  • Bloguri (410)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (877)
  • Important (11.823)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.429)
  • Social (1.830)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • PLDM a sesizat Procuratura Generală privind posibile infracțiuni legate de implicarea serviciilor străine în procesele electorale 29 octombrie 2026
  • Legislația națională privind probele electronice a fost ajustată la standardele internaționale 29 octombrie 2026
  • Bogdan Țîrdea: Moldova are nevoie de pace și securitate, nu de implicare în conflicte militare 29 octombrie 2026
  • Un nou mall va fi construit la Stăuceni. Tofan: Provocarea este să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași 29 octombrie 2026
  • Igor Dodon a cerut Guvernului să renunțe la comasarea forțată a primăriilor 29 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • PLDM a sesizat Procuratura Generală privind posibile infracțiuni legate de implicarea serviciilor străine în procesele electorale 29 octombrie 2026
  • Legislația națională privind probele electronice a fost ajustată la standardele internaționale 29 octombrie 2026
  • Bogdan Țîrdea: Moldova are nevoie de pace și securitate, nu de implicare în conflicte militare 29 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4639)
    • octombrie (453)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate