• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 decembrie 2024 În Actual, Important, Politică

MAN continuă să-și consolideze prezența la nivel național: Organizația Teritorială înființată la Nisporeni

468746279_569052932727527_9002022554766540060_n

Partidul Mișcarea Alternativa Națională a constituit Organizația Teritorială a formațiunii politice din raionul Nisporeni, un pas important care va asigura soluționarea problemelor existente, generarea rezultatelor și implementarea reformelor menite să asigure dezvoltarea Republicii Moldova, dar și implicarea cetățenilor și consolidarea acestora. La eveniment a participat liderul MAN, Ion Ceban, împreună cu reprezentanții formațiunii politice și membrii organizației teritoriale din Nisporeni. 

În discursul său, președintele MAN, Ion Ceban, a subliniat că partidul își propune să ofere cetățenilor o alternativă reală și să implementeze reforme menite să asigure dezvoltarea economică a Republicii Moldova, dar și un trai decent cetățenilor aici acasă.

„De ce echipa Partidului MAN? Răspunsul este foarte simplu: avem o echipă profesionistă și am demonstrat aceasta prin exemplul de la Chișinău. Am dat un suflu nou municipiului Chișinău, chiar dacă am avut multe piedici și am trecut prin diverse crize, inclusiv cea politică. De aceea, alegerile parlamentare sunt foarte importante, căci Parlamentul este forumul suprem unde sunt adoptate cele mai importante și vitale decizii care determină vectorul de dezvoltare al Republicii Moldova”. În context, liderul Partidului MAN, Ion Ceban, a subliniat că o prioritate este dezvoltarea Republicii Moldova.

Liderul Partidului MAN, Ion Ceban, a declarat că echipa sa vine cu un program clar și ambițios, iar acesta va fi implementat cu succes deoarece există o echipă profesionistă cu viziune și care știe și poate genera rezultate.

„Suntem tineri, dar profesioniști și, cel mai important, ne ținem de cuvânt. Recent am lansat Programul Național de Țară, care include 18 capitole pe diverse domenii: justiție, educație, economie. Ne dorim o societate consolidată și doar împreună, unindu-ne eforturile, vom reuși. Echipa MAN este alternativa iresponsabilității, incompetenței și nereușitelor celor care au guvernat. MAN este singura forță politică capabilă să ofere țării o nouă oportunitate, promovând prosperitatea dorită de toți cetățenii. Ne concentrăm pe fapte, nu pe vorbe – vorbim mai puțin și acționăm mai mult pentru a oferi soluții reale la problemele cetățenilor”, a adăugat Ion Ceban.

Echipa locală a Partidului Mișcarea Alternativa Națională din Nisporeni, condusă de Grigore Robu, ales unanim președinte al organizației teritoriale, a confirmat că este pregătită să implementeze programul MAN și să aducă aportul necesar pentru a construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii, aici acasă, în Republica Moldova. „Sunt onorat că voi face parte din echipa MAN. Am acceptat această funcție din dorința de a continua schimbările pe care le-am pornit la Nisporeni, iar ulterior și în Republica Moldova. Toți oamenii cunosc că am fost nedreptățit de actuala guvernare, dar eu continui pentru oameni, alături de o echipă care a crezut în mine. Sloganul „Crede faptelor” este și dezideratul meu și coincide cu obiectivele pe care mi le-am propus. Vreau schimbări frumoase aici acasă. Sunt sigur că vom reuși, iar susținerea echipei MAN este primordială pentru noi”, a reiterat Grigore Robu.

În context, Ion Ceban a declarat că va acorda tot sprijinul necesar primarului din Nisporeni, Grigore Robu, care a fost nedreptățit de actuala guvernare.

Amintim că, după constituirea organizațiilor teritoriale din Șoldănești, Drochia, Glodeni, Basarabeasca, UTAG, Dubăsari, Călărași, Bălți, astăzi a fost constituită și în Nisporeni.

La fel, au fost create Organizația Femeilor MAN, Organizația de Tineret și Organizația Profesională a Juriștilor MAN. Mișcarea Alternativa Națională a desfășurat și Adunările Generale ale organizațiilor partidului din sectoarele Botanica, Buiucani, Ciocana, Centru și Rîșcani.

Articolul precedentÎn Republica Moldova au fost acreditați patru noi ambasadori
Articolul următorBCS acuză Guvernul de eșec în asigurarea securității energetice

Postari relevante:

  • alexandru
    Premierul desemnat a avut primele consultări cu mediul de afaceri
  • signal-2025-10-25-10-46-26-227
    Patru membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, au ajuns în siguranță în Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.546)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (347)
  • Important (6.250)
  • Internațional (147)
  • Justiție (144)
  • Politică (3.070)
  • Social (576)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Premierul desemnat a avut primele consultări cu mediul de afaceri 25 octombrie 2025
  • Patru membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, au ajuns în siguranță în Republica Moldova 25 octombrie 2025
  • Igor Grosu: „Pentru următorii patru ani avem un volum enorm de muncă în aproximarea legislației naționale la cea europeană, iar experiența României este esențială” 25 octombrie 2025
  • Maia Sandu va efectua o vizită în România 25 octombrie 2025
  • În noul Parlament au fost constituite șase fracțiuni 24 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Premierul desemnat a avut primele consultări cu mediul de afaceri 25 octombrie 2025
  • Patru membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, au ajuns în siguranță în Republica Moldova 25 octombrie 2025
  • Igor Grosu: „Pentru următorii patru ani avem un volum enorm de muncă în aproximarea legislației naționale la cea europeană, iar experiența României este esențială” 25 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3155)
    • octombrie (283)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate