În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai veche – păstrarea clădirilor istorice, a faţadelor şi a decoraţiunilor arhitecturale. Mai concret, aceste discuţii au apărut în contextul noului Plan Urbanistic General al capitalei, care, potrivit unor surse, va conţine prevederi clare la tema menţionată, după cum va conţine şi reglementări stricte privind spaţiile verzi ale capitalei, pentru a nu admite apariţia unor construcţii pe aceste terenuri.

Este bine că se discută despre necesitatea protecţiei zonelor verzi, la fel ca şi despre necesitatea protejării clădirilor istorice. Eu, însă, cred că problema trebuie abordată mult mai larg, decât prin prisma obligaţiunilor ce ar putea reveni proprietarilor clădirilor istorice. În iunie 2024, am publicat un material la această temă, în care am expus câteva gânduri importante, în opinia mea. Dar, probabil, atunci erau alte priorităţi şi alt context şi ele au fost trecute cu vederea. Dat fiind interesul care reapare faţă de această temă în contextul PUG, am decis să revin la subiect şi să punctez unele din acele idei.

Scriam atunci, că în Chişinău există o mulţime de edificii care au statut de monumente de arhitectură (unele sunt în proprietate privată, iar altele – publică), starea cărora lasă de dorit, ca să nu zic că uneori e de-a dreptul deplorabilă. Nici autorităţile centrale, nici cele locale nu dispun de suficiente mijloace pentru reabilitarea acestor monumente (în cazul în care sunt proprietate publică), dar nici de pârghii şi stimulente de ordin financiar-economic pentru a impulsiona procesul de restaurare (în cazul în care acestea se află în proprietate privată). Totodată, din alt punct de vedere este evident că situaţia nu poate rămâne neschimbată, deoarece fiecare zi, fiecare ploaie, ninsoare sau furtună are efecte tot mai pronunţate asupra acestor edificii.

În opinia mea, a venit timpul să se treacă de la vorbe la fapte. Iar un prim pas în acest sens ar fi o discuţie obiectivă, lipsită de emoţii între autorităţile locale şi cele centrale. Scopul acestei discuţii ar fi să se pună bazele unei ample evaluări în domeniu, care ar rezulta cu elaborarea unei foi de parcurs clare. Şi când vorbesc de foaie de parcurs, am în vedere toate acţiunile de ordin legislativ şi normativ ce ar deschide calea spre parteneriate public-private reale în acest domeniu.

La etapa a doua, când toate aspectele ce ţin de evaluare, de cadrul legal şi normativ vor fi puse la punct, se impune crearea unei platforme de dialog între autorităţi şi mediul de afaceri la subiectul parteneriatelor public-private cu accent pe restaurarea edificiilor monumente arhitecturale. E important ca la discuţii să poată participa toţi agenţii economici interesaţi, astfel fiind asigurată transparenţă maximă şi reguli de joc comune pentru toţi. Totodată, o asemenea platformă ar oferi garanţii în plus agenţilor economici că nu vor fi acuzaţi, atacaţi, blocaţi ulterior, când se vor afla în plin proces de implementare a parteneriatelor public-private.

Sunt sigur că, dacă vor fi eliminate din start toate riscurile, toate impedimentele şi toate suspiciunile (prin stabilirea unor reguli clare şi transparente şi prin asigurarea unisonului între autorităţile centrale şi locale), se vor găsi suficienţi agenţi economici care vor dori să se implice şi să contribuie la restaurarea monumentelor de arhitectură din Chişinău. Astfel, va fi soluţionată şi o mare problemă cu care ne confruntăm în prezent şi pentru care, la prima vedere, se pare că nu prea există soluţii, dar şi agenţilor economici le vor fi oferite oportunităţi în plus.

Deci, mingea este pe terenul autorităţilor. Să vedem ce va urma…

Viorel Godea, director general al companiei de construcţii „Lagmar”